4 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisJaqueline Cristian şi-a pus obiectiv pe 2022: „Mi-aş dori să intru în top 50 WTA“

Jaqueline Cristian şi-a pus obiectiv pe 2022: „Mi-aş dori să intru în top 50 WTA“

Jaqueline Cristian a fost revelația tenisului românesc în 2021! În finalul sezonului, Cristian a jucat prima sa finală de turneu WTA, la Linz și are obiective îndrăznețe pentru 2022, an pe care îl vede ca un nou început în cariera sa.

Sportiva din România (71 WTA) și-a propus urcarea în top 50 WTA în acest sezon și se bucură să debuteze la Australian Open.

„A fost cel mai bun an pe care l-am avut, un an plin de lecţii, plin de schimbări. Am învăţat foarte multe lucruri despre mine care m-au ajutat enorm de mult şi cred că m-au făcut foarte optimistă pentru anul următor. Eu spun că o să fie şi mai bine decât anul ăsta. Anul ăsta îl iau ca pe un început. Bineînţeles, nu există presiuni şi alte chestii. Consider că mai am foarte multe lucruri de învăţat şi e loc de mai bine.

N-am exagerat cu mâncarea de Crăciun, mai ales înainte de zboruri de genul ăsta nu pot să mănânc foarte mult. E destul de greu, dar acasă, cu familia, mai facem un bagaj, mai mâncăm o sărmăluţă… Mi-aş dori foarte mult să intru în primele 50 şi să am cât mai multe meciuri cu cele mai bune. Ca să fii între cele mai bune jucătoare, trebuie să şi poţi să le baţi. Am în spate o echipă întreagă care mă ţine pe o anumită linie şi de aceea am ajuns până aici“, a spus Jaqueline.

Citeşte şi: Simona Halep şi Gabi Ruse vor fi partenere în proba de dublu de la Australian Open

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS