2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisRuse şi Cristian au cedat clar la Sydney, în faţa unor adversare mult mai puternice

Ruse şi Cristian au cedat clar la Sydney, în faţa unor adversare mult mai puternice

Din păcate, parcursul Gabrielei Ruse de la Sydney s-a încheiat în faza optimilor de finală. Românca a fost învinsă de estoniana Anett Konatveit, cu scorul de 6-3, 6-1, miercuri, la capătul unui meci animat, în care sportiva mai experimentată şi-a pus amprenta asupra jocului. Ruse (24 ani, 82 WTA), venită din calificări, s-a înclinat după o oră şi 16 minute în faţa celei de-a patra favorite a competiţiei.

Chiar dacă a început cu break, conducând cu 2-0, iar mai apoi cu 3-2, Gabriela Ruse a cedat treptat inițiativa. A pierdut patru game-uri la rând, iar primul set a mers în direcția dictată de estonă, 3-6. Jucătoarea noastră nu s-a regăsit în manșa secundă, pe care a pierdut-o clar, scor 1-6, parcursul său de la Sydney oprindu-se, astfel, în optimi.

Ruse a încheiat cu 7 duble greşeli şi procentaje de 43% la punctele făcute cu ambele servicii. Sportiva din România s-a ales cu un cec de 10.000 de dolari şi 80 de puncte WTA pentru participare.

Pentru accederea în optimi, Ruse va primi un premiu de 10.000 de dolari şi 80 de puncte.

Nici Jaqueline nu a avut şanse

România a rămas, miercuri, fără reprezentante la turneul de la Sydney, asta după ce şi Jaqueline Cristian a pierdut categoric. Sportiva noastră a întâlnit-o pe Barbora Krejcikova, în faţa căreia a cedat cu 6-1, 7-5, în optimile de finală ale turneului dotat cu premii totale de 703.580 de dolari americani.

Jaqueline Cristian (23 ani, 73 WTA) s-a înclinat după o oră şi 35 de minute în faţa campioanei en titre de la Roland Garros şi a treia favorită a turneului de la antipozi.

Krejcikova (26 ani, 4 WTA) a câştigat clar primul set, cu 6-1, iar în actul secund a avut 2-0, însă apoi românca a echilibrat jocul. S-a ajuns la 4-4, unde Jaqueline a avut o minge de break, însă nu a reuşit să o fructifice. În cele din urmă, cehoaica şi-a făcut serviciul şi a încheiat cu un break „alb“, scor 7-5.

Barbora Krejcikova, care a avut 8 aşi şi 6 duble greşeli, a fost net superioară româncei la serviciu. Jaqueline Cristian s-a ales cu un cec de 10.000 de dolari şi 55 de puncte WTA.

Citeşte şi: Novak Djokovic, cap de serie la AO în ciuda problemelor. Halep, a 14-a favorită

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS