3.7 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportRomânia, victorie de excepţie cu Rusia în Rugby Europe Championship

România, victorie de excepţie cu Rusia în Rugby Europe Championship

Naționala României de rugby a debutat sâmbătă cu o victorie importantă pe Stadionul Național Arcul de Triumf din Capitală. „Stejarii” au învins Rusia cu scorul de 34-25 (24-7) în primul meci din ediția 2022 a Rugby Europe Championship.

România: 1. Vasile Balan (CSA Steaua), 2. Ovidiu Cojocaru (CSM Ştiinţa Baia Mare), 3. Alexandru Gordaş (CS Dinamo), 4. Marius Antonescu (Bourg en Bresse), 5. Adrian Moţoc (Stade Aurillac), 6. Cristi Chirica (Sporting Club Appameen), 7. Dragoş Ser (CSA Steaua), 8. Mihai Macovei C (Colomiers), 9. Gabriel Rupanu (SCM Timişoara), 10. Tudor Boldor (CSA Steaua), 11. Nicolas Onuţu (CS Vienne), 12. Jason Tomane (CSM Ştiinţa Baia Mare), 13. Hinckley Vaovasa (CSA Steaua), 14. Ionuţ Dumitru (CSA Steaua), 15. Marius Simionescu (CS Dinamo). Rezerve: 16. Tudor Butnariu (CSA Steaua), 17. Constantin Pristăviţa (CSM Ştiinţa Baia Mare), 18. Alexandru Ţăruş (Rouen), 19. Marius Iftimiciuc (Perigueux), 20. Andre Gorin (RCHCC), 21. Alexandru Bucur (CSM Ştiinţa Baia Mare), 22. Daniel Plai (CSA Steaua), 23. Paul Popoaia (CSM Ştiinţa Baia Mare).

Raportul eseurilor a fost 4-3 pentru stejari. Florin Surugiu, Taylor Gontineac, Alexandru Ţiglă, Vlăduţ Popa şi Ionel Melinte au fost indisponibili și n-au jucat pentru naționala noastră.

Ovidiu Cojocaru: „Munca e a tuturor, eu doar culc balonul“

Talonerul Ovidiu Cojocaru a făcut un meci mare contra Rusiei, sâmbătă seară. Acesta a reușit două eseuri în victoria stejarilor, 34-25. Menţionăm faptul că jucătorul de 25 de ani a fost desemnat cel mai bun rugbist al formației în 2021.

„Știam că va fi foarte dificil, au un nou selecționer și au vrut să demonstreze că au echipă puternică. Ne-au pus probleme, dar nu cred că mai au șanse de calificare. Eseurile sunt efectul muncii echipei. Nu vreau să le pun în dreptul meu. Băieții muncesc și eu culc balonul. Atât! Munca e a tuturor. Șanse au fost și până acum. Totul depinde de noi. Noi dacă mergem cu victorii, nu stăm la mâna nimănui. Trebuie să facem un meci bun cu Portugalia.

Într-adevăr, am primit şi un genunchi în cap. Dar nu m-m gândit la nimic, era important că punctam pe tabela de marcaj. Când intri cu adrenalină… Asta e viața. Mi-am pus gheață peste tot, dar a meritat durerea. Băieții s-au ocupat de mine după și mă refac rapid… Am primit foarte multe mesaje, şi de la fratele meu din Italia, rudele de la Pașcani, cei de la Baia Mare, mulți. Am mulți unchi și mătuși în Italia, comunitate mare. Deja ne gândim la meciul cu Portugalia, e foarte important“, a spus Ovidiu Cojocaru, pentru Prosport.

Sâmbăta viitoare, tot la Bucureşti, România va primi replica Portugaliei. Meciurile din REC contează pentru calificarea la Cupa Mondială din 2023 care va avea loc în Franţa.

Georgia, aproape de o surpriză neplăcută

Mai sunt patru etape din ediția 2021-2022 a Rugby Europe Championship, iar România este pe locul 2 în clasament, poziție calificantă la Cupa Mondială 2023. Dar calculele sunt foarte complicate în acest moment, susţin cei de la Prosport.

Spania a spulberat Țările de Jos, 43-0, în timp ce surpriza a venit la Tbilisi, unde gruzinii, numai cu victorii până acum, au remizat 25-25 cu Portugalia. Au avut 9 jucătorii infectați cu Covid, plus 7 stranieri care n-au onorat convocarea. Lusitianii au fost la un pas de o victorie, care ne-ar fi îngreunat și mai mult situația.

Georgia are acum 26 puncte, România 18, Spania 17, Portugalia 16, Rusia 9, iar Țările de Jos niciun punct. Dacă ar fi înscris cu trei eseuri mai mult ca Rusia, „stejarii” ar mai fi primit un punct ca bonus ofensiv. A fost doar 4-3 pentru noi la acest capitol.

Calculele calificării:

1) Dacă România învinge în următoarele două partide (acasă cu Portugalia, în deplasare cu Spania), este calificată în cazul în care Spania nu se impune contra Rusiei.

Nu va fi important meciul cu Georgia acasă, în timp ce în ultimul meci jucăm cu Țările de Jos, o confruntare care va fi fără probleme. Am acumulat 13 puncte (câte 4 cu Portugalia și Spania – dacă nu luăm bonusul – și 5 cu Țările de Jos). În total 31 de puncte.

2) Dacă batem doar Portugalia și pierdem cu Spania avem șanse la locul 3, dar va conta și meciul Rusia-Spania de la Soci, de sâmbâta viitoare. În acest caz am putea totaliza 26 sau 27 de puncte și stăm și la mâna rezultatului Spania-Portugalia, care va fi în penultima etapă.

3) Varianta ideală e să învingem următoarele două meciuri, iar Rusia să treacă de Spania în runda următoare. Georgia termină pe poziția unu, noi am face minimum 25 sau 26 de puncte, Portugalia ar face 21 de puncte, iar Spania ar rămâne cu 18 sau 19 puncte. Totul, cu două meciuri înainte de final. Noi jucăm cu Georgia și Țările de Jos, iar ultima deplasare e o formalitate pentru noi.

Victorie obligatorie cu Portugalia

4) Cea mai proastă situație e să pierdem cu Portugalia sâmbătă, iar Spania să se impună la Soci, contra Rusiei. Cădem pe locul 4 și jucăm la Madrid contra Spaniei un meci decisiv de calificare sau baraj.

5) O victorie cu Portugalia ne-ar putea asigura cel puțin varianta unui loc 3, având în vedere că un ulterior Spania-Portugalia ne ajuta indiferent de rezultat. Așadar, orice fel de victorie cu Portugalia este foarte importantă.

În caz de egalitate de puncte, se iau în calcul meciurile directe, apoi urmează esaverajul.

Citeşte şi: „U“ Craiova a învins CSU Poli și se pregătește de meciul cu Iași, din Cupă

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS