Nu mai sunt foarte multe de spus după o asemenea finală. Am încercat pe cât posibil să ne ridicăm la un nivel mult mai mare față de cel cu care am fost obișnuiți, dar, din păcate, nu am reușit acest lucru joi seară. Într-o sală aproape plină și într-o atmosferă demnă de o finală, SCMU Craiova nu a reușit să-și adjudece în premieră trofeul Cupei României și să scrie o nouă filă de istorie în baschetul craiovean. S-a încheiat 89-75 pentru CSO Voluntari, care a cucerit, pentru al doilea an la rând, cupa, în timp ce noi rămânem cu mândria că am jucat într-o finală pentru prima dată în istorie și sperăm, de ce nu, să ne bucurăm și de o perfomanță în LNBM.
Probleme în joc încă de la început
Trupa lui Michalis Kakiouzis a încercat pe tot parcurul meciului să se țină aproape de Voluntari, dar, de fiecare dată, ilfovenii au știut să gestioneze jocul. Startul meciului a fost extrem de slab, cu foarte multe ratări și atacuri haotice ale Craiovei. Voluntari a punctat aproape din fiecare poziție și a reușit să se desprindă la nouă puncte după primul sfert, scor 24-15. În actul secund, oltenii s-au mai trezit puțin, dar, chiar și așa, diferența a scăzut foarte puțin.
Gotcher a fost într-o formă fantastică din spatele semicercului, în timp ce Thompson și Badiu și-au făcut treaba. De partea cealaltă, în tabăra alb-albaștrilor a fost de multe ori haos și s-a simțit o presiune în plus, care nu trebuia să-și facă simțită prezența. Procentajul de la trei puncte a fost foarte slab, ceea ce a făcut ca jocul să se încline în favoarea trupei lui Ocokoljic. La pauza mare, scorul a fost 45-38 pentru Voluntari.
Pur și simplu nu a fost ziua noastră...
Nici de la reluare nu s-a schimbat prea mult în jocul Craiovei, care a continuat să alerge după adversari. Qualls nu și-a putut face jocul după ce a făcut trei greșeli personale în primele sferturi, iar pe final nu i-au ieșit aruncările. De asemenea, nici Hawley, Wyatt sau Robinson nu s-au regăsit în acest meci, iar totul a devenit din ce în ce mai greu cu cât timpul trecea pe tabelă. Dacă înainte de ultimele 10 minute scorul era 62-54, pe final încrederea a dispărut, iar diferența, din păcate, a crescut.
Franklin a încercat să țină speranța până în ultima clipă prin două coșuri de la distanță, dar defensiva nu a funcționat nici ea astăzi, iar Voluntari a profitat. La final, Voluntari s-a impus la 14 puncte și a început bucuria pe parchetul sălii Polivalente.
Cei mai buni marcatori ai învingătoarei au fost: Marcu Badiu (19 puncte), Toddrick Gotcher (18 puncte), Rolland Torok (13 puncte) și Eric Thompson (13 puncte). De partea cealaltă, trei jucători au avut câte 14 puncte (Troy Franklin, Michael Qualls, Khalif Wyatt), iar Josh Hawley a terminat cu 12 puncte.
Citește și: Simona Halep e în semifinale la WTA Dubai