4 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportAna-Maria Popescu, noul consilier al preşedintelui COSR, Mihai Covaliu

Ana-Maria Popescu, noul consilier al preşedintelui COSR, Mihai Covaliu

Fosta scrimeră Ana-Maria Popescu, retrasă din activitate la finalul anului trecut, s-a alăturat echipei de conducere a Comitetului Olimpic şi Sportiv Român şi a devenit noul consilier al preşedintelui Mihai Covaliu, informează COSR.

„De 8 martie Comitetul Olimpic şi Sportiv Român a făcut un transfer de marcă! Ana-Maria Branza Official a intrat oficial în echipa noastră. Împreună ne unim eforturile şi sprijinim fiecare membru al Team Romania, pentru că noi încurajăm excelenţa şi punem spiritul de echipă în slujba celor care fac performanţă. Team Romania este Echipa pentru care Ana a luptat cu toată fiinţa ei la cinci ediţii de Jocuri, de la prima participare olimpică Atena 2004 şi până la Tokyo 2020. Ştim că împreună puterea noastră creşte, ne unesc aceleaşi valori, avem aceleaşi ambiţii şi credem în aceleaşi principii”, se arată pe pagina oficială de Facebook a COSR.

Bine ai venit, Ana! Ştim că îţi plac provocările, adori competiţia, lumea olimpică o cunoşti de mult. Suntem siguri că din noua poziţie de consilier al preşedintelui Mihai Covaliu vei fi şi mai aproape de sportivi şi antrenori, de cei care conduc mişcarea olimpică, de partenerii noştri. Team Romania e mândră de campionii săi”, se mai precizează în comunicat.

La 9 decembrie 2021, preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, i-a propus Anei-Maria Popescu să se alăture echipei de conducere a COSR, aceasta solicitând însă un timp de gândire.

Scrimera română Ana-Maria Popescu, vicecampioană olimpică la Tokyo, şi-a anunţat, la 7 decembrie 2021, retragerea din activitate, precizând că nu mai are motivaţie să mai continue după o carieră de 20 de ani. 

Citeşte şi: Scrimă / „Tricolorele“, medaliate cu argint la Europenele de cadeţi

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS