-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportVoleiFinal Four-ul Cupei „bate la uşă“! SCMU Craiova, duel cu Arcada în semifinale

Final Four-ul Cupei „bate la uşă“! SCMU Craiova, duel cu Arcada în semifinale

-

Un nou an în Final Four-ul Cupei României, alte speranţe pentru voleiul craiovean şi pentru iubitorii echipei SCMU Craiova. După ce au cedat dramatic în finala din sezonul precedent, cu Dinamo, trupa lui Dan Pascu este pregătită să facă o figură frumoasă şi de această dată, la Braşov. În semifinalele competiţiei, alb-albaştrii vor avea o misiune extrem de dificilă, pentru că adversar va fi nimeni altul decât Arcada Galaţi, campioana României. Partida este programată sâmbătă, la ora 18.00. Cealaltă semifinală opune echipele SCM Zalău şi Steaua Bucureşti.

Pascu: „Meciul este deschis oricărui rezultat“

În cadrul unei conferinţe de presă, antrenorul Dan Pascu şi căpitanul Craiovei, Laurenţiu Lică, au prefaţat Final Four-ul Cupei, dar şi jocul din semifinale cu Arcada. Tehnicianul oltenilor consideră că se poate întâmpla orice în duelul cu echipa din Galaţi, chiar dacă ultimele rezultate directe sunt nefaste.

„La sfârşitul acestei săptămâni vom juca Final Four-ul Cupei României. Este o performanţă că am ajuns la acest nivel. Anul trecut am jucat o finală, pe care am pierdut-o la mare luptă. Anul acesta vom juca în semifinale cu Arcada Galaţi, iar pe mai departe vom vedea. Arcada nu mai are nevoie de prezentări, se ştie valoarea pe care o au. Noi mergem acolo să ne luptăm cu ei, să ne jucăm şansa. În campionat au fost meciuri de mare luptă, 3-2 şi 3-1, aşa că meciul este deschis oricărui rezultat. Încercăm să ne organizăm cât mai bine, să jucăm pe măsură şi să facem o tactică potrivită.

În momentul în care îţi propui să câştigi un trofeu, e inevitabil să nu dai peste o echipă de valoare. La acest turneu final sunt prezente echipe tari şi niciun meci nu va fi uşor. Chiar dacă Zalău a avut un sezon dezastruos, cred că poate spăla ruşinea unui an întreg. Sigur vor face tot posibilul să scoată ce se poate de la acest turneu. Trebuie să mai menţionez că pe finalul returului am jucat cinci meciuri în 14 zile şi este o oboseală care s-a acumulat. Am simţit echipa obosită la meciul cu Baia Mare, dar e important că n-am pierdut set. Am avut grijă în această scurtă perioadă de pregătire ca jucătorii să-şi revină fizic, dar toate echipele sunt fix în aceeaşi situaţie. Acum va depinde de organizare. Din punct de vedere al sănătăţii este totul ok“, a declarat Dan Pascu.

Vrei să câştigi trofeul, trebuie să baţi tot!

Căpitanul Laurenţiu Lică a punctat faptul că nu este dezamăgit de tragerea la sorţi şi consideră că pentru a triumfa în competiţie este nevoie de două jocuri perfecte.

„Înainte de F4 pot spune că suntem toţi focusaţi. Cupa României a fost întotdeauna un obiectiv pe care, din păcate, nu l-am realizat până acum. Îmi doresc extrem de mult ca anul acesta să facem tot posibilul să jucăm finala şi să câştigăm. Nu contează cu cine jucăm în semifinale sau în finală, pentru că dacă vrei să câştigi un trofeu, trebuie să învingi toate adversarele. Suntem la un nivel bun spre foarte bun din punct de vedere fizic. Punem la punct ultimele detalii şi urmează să abordăm Cupa cu multă încredere. Dacă vrem să câştigăm competiţia, avem nevoie de două meciuri foarte bune spre perfecte.

Ultimele rezultate cu Galaţi nu sunt prea grozave, dar când vine vorba de Cupa României se echilibrează lucrurile. Aici mereu au fost surprize şi în campionat am demonstrat că putem să le ţinem piept. Ei au un ascendent moral în urma victoriilor împotriva noastră, dar, în acelaşi timp, s-au şi antrenat în sala de la Braşov, unde se va ţine Final Four-ul. Aş alege 100% trofeul Cupei în pofida unei clasări în top 3, dar mi-e greu să mă gândesc şi la faptul că am putea rata o medalie“, a punctat şi Laurenţiu Lică.

Citeşte şi: SCMU Craiova caută victoria în restanţa de la Voluntari

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Cod galben de ceață în Dolj, Olt și Vâlcea

Administrația Națională de Meteorologie a transmis o atenționare de...

ȘTIRI GdS