2.9 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportBaschetSCMU Craiova, înfrângere rușinoasă cu CSM Ploiești, chiar în Polivalentă

SCMU Craiova, înfrângere rușinoasă cu CSM Ploiești, chiar în Polivalentă

Sunt probleme! Nu se știe încă de unde au apărut, cum s-au instalat în sânul echipei și care este motivul principal pentru care jocul nu merge, dar cert este că pierdem puncte importante, iar Craiova se îndepărtează tot mai mult de ceea ce și-a propus în acest sezon. După startul bun de meci, finalul a fost dezolant, iar Ploieștiul s-a impus în Bănie cu 90-83 și le-a administrat alb-albaștrilor cel de-al 8-lea eșec din LNBM.

Sâmbătă seară, cu CSM Ploiești, am jucat doar o repriză. Mai bine zis doar un sfert, al doilea, când am reușit să luăm un avans considerabil și să intrăm la vestiare cu un avantaj de 13 puncte. În partea a doua nimic nu a funcționat, ideile de joc au dispărut, jucătorii parcă nu-și mai doreau victoria, iar oaspeții au profitat din plin. Problema principală a fost, din nou, atitudinea, cea care, în ultimul timp, și-a făcut simțită lipsa. Nu mai vorbim de sfertul al treilea, făcut din nou praf de o echipă a Craiovei care făcea publicul din Bănie, nu de mult, să exulte și să se bucure de baschet.

Precipitarea a adus un nou eșec

În actul al patrulea a fost un pic cam târziu să mai reintrăm în joc, chiar dacă diferența putea fi recuperată. În jocul oltenilor s-a instalat precipitarea și haosul, iar aruncările, fie din afara semicerului, fie din apropierea coșului, nu și-au găsit ținta de cele mai multe ori. Chiar și timeout-urile repetate ale lui Kakiouzis nu au avut efect, ci mai mult au pus presiune pe umerii baschetbaliștilor. Într-un final, inevitabilul s-a produs, iar CSM Ploiești a obținut una dintre victoriile mari ale sezonului, chiar la Craiova, scor 90-83.

Pentru SCMU, Michael Qualls a marcat 26 de puncte, dar cu 1/13 de la 3 puncte și 6 turnovers. Josh Hawley a înscris 17 puncte, Troy Franklin 11 și Aurelian Gavriloaia 10. De partea cealaltă Daion Hammond a înscris 19 puncte (6/16 din acțiune, 5 turnovers), Matija Milin 14 puncte și Codruț Dinu 11. Alți cinci jucători ai prahovenilor au avut între 6 și 9 puncte.

În loc de 40 de minute, am jucat doar 20

Aurelian Gavriloaia, jucătorul Craiovei, s-a arătat dezamăgit de rezultatul final și de faptul că echipa a primit , din nou, 90 de puncte pe teren propriu. Acesta a promis că vor lupta cu toții până la ultimul meci pentru ca în play-off să avem o șansă bună.

„Ne așteptam la un meci greu, niciodată nu intră nimeni câștigător pe teren. Ne așteptam să jucăm bine 40 de minute, dar am făcut-o doar 20. Apoi intensitatea a scăzut, în primul rând în defensivă, pentru că am primit iar 90 de puncte acasă. Fiecare echipă are suișuri și coborâșuri de formă, iar acum este un moment delicat pentru noi. Trebuie să muncim mai mult pentru a ajunge, din nou, în punctul pe care ni-l dorim cu toții. Luptăm până la capăt pentru obiectivul nostru. De la meci la meci vom trata jocul respectiv ca pe o finală, pentru ca în play-off să fim pe o poziție cât mai bună în clasament“, a spus Aurelian Gavriloaia.

Citește și: SCM Craiova a cedat la Baia Mare! Cristina Zamfir s-a accidentat serios

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS