0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportBaschetSCMU Craiova are de tras pentru victoria cu OHMA Timişoara

SCMU Craiova are de tras pentru victoria cu OHMA Timişoara

-

Baschetbaliştii de la SCMU Craiova revin la treabă vineri seară, cu un nou meci de care pe care în Liga Naţională de Baschet Masculin. Vineri, de la ora 16.00, în Polivalenta din Bănie va poposi OHMA Timişoara, una dintre contracandidatele directe ale Craiovei din acest sezon la Top 4. Partida va conta pentru etapa a 27-a şi, cu siguranţă, va fi una extrem de spectaculoasă.

SCMU a izbutit, runda precedentă, să-i adiminstreze Stelei unul dintre cele mai usturătoare eşecuri din acest an, scor 102-67. Mai mult de atât, la meciul de debut pe banca oltenilor al lui Vitaly Stepanovski, alb-albaştrii şi-au ridicat nivelul de joc şi au impresionat atât în ofensivă, cât şi în defensivă. De partea cealaltă, Timişoara este într-o formă de zile mari, cu 8 victorii consecutive şi îşi doreşte să-şi continue seria şi după duelul din Bănie.

Stepanovski: „Jucăm acasă, nu ne permitem paşi greşiţi“

Directorul tehnic al oltenilor, Vitaly Stepanovski, îşi doreşte atitudine din partea elevilor săi şi consideră că duelul cu Timişoara nu este unul decisiv pentru îndeplinirea obiectivului.

„Avem un meci foarte importanţ în faţă. Timişoara are sportivi experimentaţi, dar şi un antrenor cu o istorie în spate (n.r. – Petricevic). Va fi un meci tare, pe care trebuie să-l câştigăm. Jucăm acasă, nu ne permitem paşi greşiţi şi vom facem maximum posibil pentru a câştiga. Cu Timişoara nu va fi neapărat un duel decisiv. Când am venit aici, am şi spus că îmi doresc să urcăm cât mai mult posibil în clasament. Vom lua meciurile pas cu pas, încercăm să câştigăm tot. Ce îmi doresc este să văd că băieţii dau totul pe teren pentru a câştiga.

Cunosc toate campionatele în mare măsură, inclusiv pe al României. De asemenea, îl ştiam de la Craiova pe Bogdan Ţibîrnă, dar şi majoritatea antrenorilor din ţară. Sunt fericit cu lotul pe care îl am la echipă, modificări oricum nu prea mai putem face. Toţi jucătorii ştiu ce îmi doresc de la ei şi vom vedea la finele campionatului ce se va întâmpla. Nu contează ce adversar vom întâlni în play-off, ne putem lupta de la egal la egal cu oricine, aşa că nu am vreo favorită anume. Am mult de lucru cu băieţii, trebuie să şi schimb câte ceva“, a declarat Vitaly Stepanovski.

Ţibîrnă: „Nu ne culcăm pe o ureche după un singur joc“

Bogdan Ţibîrnă, căpitanul Craiovei, nu se culcă pe o ureche după victoria cu Steaua şi promite concentrare maximă şi în duelul cu Timişoara. De asemenea, acesta a avut doar cuvinte de laudă la adresa noului director tehnic.

Ne aşteaptă un meci foarte important, aşa cum vor fi toate până la finalul sezonului. Chiar dacă Timişoara are o formaţie bine pusă la punct, noi trebuie să le demonstrăm că la Craiova nu se câştigă uşor. Domnul antrenor a venit cu o mentalitate nouă, cu o experienţă bogată în baschet şi sunt sigur că avem ce învăţa de la el. Cred că mentalitatea noastră s-a schimbat şi s-a observat asta de la meciul cu Steaua. Am lucrat puţin cu dânsul momentan, însă sper să continuăm pe acelaşi drum.

Nu trebuie să ne culcăm pe o ureche după un singur joc. Steaua nu era într-o formă prea grozavă şi am profitat la maximum de acea situaţie. Acum întâlnim o echipă în formă, cu multe victorii consecutive şi va fi complicat în adevăratul sens al cuvântului. Lucrăm mai mult defensiva, am luat doar 67 de puncte cu Steaua şi ne dorim să îmbunătăţim acest aspect de la meci la meci“, a punctat şi Bogdan Ţibîrnă.

Citeşte şi: SCM Craiova – CSM Bucureşti, derbiul începutului de weekend

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Negocieri pentru formarea Guvernului

PSD, PNL și UDMR au reluat negocierile pentru formarea...

ȘTIRI GdS