La Turnu Severin, în perioada 12-17 aprilie, s-a disputat Cupa României de cadeţi, iar maestrul Marcel Sîrba a fost prezent cu trei sportivi legitimaţi la CSM Craiova. Doi dintre ei au reuşit să performeze şi să obţină medalii, una de argint şi una de bronz.
La cat. 90 kg, Alexandru Gabriel Popa a luat medalia de argint, după ce a boxat trei meciuri. De partea cealaltă, la aceeaşi categorie a boxat şi Mihai Cristian Popa, care a luat medalia de bronz. De menţional că ultimul menţionat a avut o decizie foarte strânsă cu cel care avea să devină campion şi a fost notat pentru a fi chemat la lotul naţional, pentru Europene.
„Având în vedere problemele care au fost cu pandemia, lipsa de pregătire, că nu am putut face meciuri de pregătire, rezultatele sunt bune. Eu nu am categorii mari, ca să pot facem meciuri cu ei. Avem copii care vin de la Daneţi, de la peste 40 km, iar în perioada de pregătire, timp de o lună de zile, veneau dimineaţa şi plecau seara. Au făcut şi ei nişte eforturi mari pentru rezultatele pe care le-au obţinut.
Dacă i-aş avea mereu la sală, zi de zi, cu siguranţă ar ajunge mult mai sus, iar medaliile ar fi mult mai strălucitoare. Şi anul trecut au boxat la Cupa României, au obţinut la fel, o medalie de argint şi una de bronz, iar la Campiontul Naţional nu au participat, pentru că nu a fost categoria +90 inclusă“, a declarat pentru GdS antrenorul Marcel Sîrba.
Citeşte şi: Box / Erico Gabriel Florea (CSM Craiova), medaliat cu argint la prima participare la cadeţi