3.9 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportHandbalAlexandru Dedu, mirat de votul final: „Nu mă așteptam la un asemenea rezultat“

Alexandru Dedu, mirat de votul final: „Nu mă așteptam la un asemenea rezultat“

Constantin Din a câştigat alegerile FRH la o distanţă considerabilă de Alexandru Dedu, iar handbalul românesc va avea, după 8 ani, un nou preşedinte.

Alexandru Dedu a mărturisit la final că nu se aştepta la un asemenea rezultat, dar a menţionat că îl va sprijini cu tot ce se poate pe Constantin Din.

„Nu mă așteptam la un asemenea rezultat. Nimănui nu-i place să piardă, dar în momentul acesta cred că simt multă ușurare. Federația Română de Handbal e o federație grea și te consumă. Acum avem loturi în pregătire, sunt lucruri de făcut. Bine, eu nu mai am. Am vorbit cu domnul Din și de luni, la ora 11.00, începem procesul de tranziție. O să-i stau la dispoziţie cu absolut orice, fiindcă handbalul e mai presus decât Dedu sau de Din.

Deciziile pe care le-am luat au fost la limita sistemului. Sper ca Din să vadă drumul pe care am dus handbalul. Uitați câte camere sunt aici. Alegerile de la handbal au fost subiectul lunii, iar asta e un mare compliment pe care mi-l fac singur. Sper să meargă pe același drum, iar handbalul să rămână al doilea cel mai urmărit sport din România. Am avut șocuri mai mari decât această înfrângere. Din punctul meu de vedere, relațiile cu fostele glorii sunt arhicunoscute și rămân la fel. E posibil ca și ei să fi influențat rezultatul acestui vot“, a spus Dedu, citat de Gsp.

Citeşte şi: Marea schimbare din FRH! Dedu, dat oficial la o parte de Constantin Din

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS