2.8 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisSimona Halep, alături de sportivii excluși de la Wimbledon: „Ei nu au nicio vină!“

Simona Halep, alături de sportivii excluși de la Wimbledon: „Ei nu au nicio vină!“

Organizatorii turneului de la Wimbledon au anunțat cu o săptămână în urmă că sportivii din Rusia și Belarus au fost excluși de la ediția din 2022 a Grand Slamului londonez. Prezentă la Madrid, unde participă la turneul de categorie „WTA 1000”, Simona Halep a avut un răspuns scurt în momentul în care a fost întrebată despre acest subiect.

a afirmat că este împotriva războiului din Ucraina, dar a precizat că sportivii din țările implicate nu ar trebui să aibă de suferit din cauza chestiunilor politice.

„Nu vreau să vorbesc despre politică, pentru că în opinia mea este politică. Tenisul este un sport individual și, după părerea mea, sportivii nu au nicio vină. E o decizie grea. Sunt sigură că nu a fost o hotărâre ușor de luat.

Mă simt tristă pentru tot ceea ce se întâmplă acum în Ucraina și pentru toți oamenii care suferă. Sunt împotriva războiului și sper că se va încheia curând. Suntem aproape acolo. Nu este ușor pentru nimeni, dar tenisul e un sport individual. Sportivii nu mai joacă sub steagul Rusiei, ceea ce cred că a fost o mișcare bună. În rest, este politică și vreau să stau departe de asta. Iubesc sportul“, a spus Halep, citată de jurnalistul Ben Rothenberg.

În tenis, turneele din Rusia şi Belarus au fost anulate, iar cele două ţări au fost excluse de la competiţiile pe echipe (Cupa Davis şi Billie Jean King Cup, amândouă câştigate de Rusia anul trecut). Jucătorilor li se permite să concureze individual în turnee, dar nu sub numele şi drapelul ţărilor lor.

Următorul turneu de Grand Slam va avea loc între 22 mai şi 5 iunie la Roland Garros, iar organizatorii francezi nu au comunicat până în prezent nicio interdicţie pentru jucătorii ruşi şi belaruşi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS