1.6 C
Craiova
vineri, 20 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisMihaela Buzărnescu, victorioasă la simplu, dar nu şi la dublu la Karlsruhe

Mihaela Buzărnescu, victorioasă la simplu, dar nu şi la dublu la Karlsruhe

Mihaela Buzărnescu a reuşit o victorie spectaculoasă, 1-6, 6-4, 6-2 cu germanca Tatjana Maria, miercuri, în prima rundă a turneului WTA 125 de la Karlsruhe.

Buzărnescu (34 ani, 124 WTA) a trecut de Maria (34 ani, 109 WTA) după două ore şi 22 de minute, deşi a pierdut fără drept de apel primul set, cu 1-6. În actul secund, „Miki“ a fost condusă cu 4-2, dar a câştigat apoi patru ghemuri la rând şi setul. În decisiv, Buzărnescu a început în forţă, a condus cu 3-0 şi şi-a păstrat avantajul până la final (6-2).

Buzărnescu a obţinut abia a treia sa victorie din acest an şi cea mai importantă, într-un meci în care Maria a avut 6 aşi, dar şi 5 duble greşeli. Românca se impusese şi în prima lor confruntare, cu 6-4, 6-2, în 2017, în semifinale la Poitiers.

Mihaela Buzărnescu şi-a asigurat un cec de 1.936 de euro şi 15 puncte WTA, urmând să joace în optimi contra unguroaicei Panna Udvardy (23 ani, 84 WTA), a cincea favorită.

Pe tabloul de dublu, Buzărnescu şi japoneza Mai Hontama au fost învinse de perechea Iana Sizikova (Rusia)/Alison van Uytvanck (Belgia), cu scorul de 7-6 (3), 7-6 (6), miercuri seară, în prima rundă. Buzărnescu şi Hontama s-au ales cu 1.610 euro şi un punct WTA la dublu. 

Citeşte şi: Ana Bogdan continuă să joace la un nivel înalt la Paris! Românca e în sferturi

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS