-2.5 C
Craiova
luni, 18 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisPrea tare Collins! Simona Halep a părăsit turneul de la Roma în turul secund

Prea tare Collins! Simona Halep a părăsit turneul de la Roma în turul secund

Game, set și meci! Simona Halep a părăsit prematur turneul la care s-a încoronat campioană în urmă cu doi ani după ce a fost învinsă de Danielle Collins, cu scorul de 7-6(1), 6-3. Românca a cedat în două ore și trei minute jocul cu americanca, favorită numărul 7 la turneul de la Roma. Aceasta a lovit năprasnic din primul până în ultimul game, iar şansele sportivei noastre scădeau treptat cu fiecare game trecut.

Primul set a fost unul jucat la limită, în care ambele jucătoare au alternat la conducere și au oferit momente de joc spectaculoase. Collins a început jocul, a făcut rapid break-ul și a condus cu 2-0. Simona revenit și a egalat, iar scenariul s-a repetat. Americanca s-a distanțat din nou la două game-uri, dar românca a revenit din nou. La 5-5, Simona a preluat pentru prima dată conducerea, după un break. Halep a servit pentru a închide setul, dar a cedat game-ul, iar setul a intrat în prelungiri. S-a ajuns în tiebreak, iar, într-un final, Collins a câștigat cu 7-6, după ce a cedat doar un punct.

Tensiunea şi-a spus cuvântul în multe momente

La scorul de 4-3 pentru Collins, Simona a alergat spre o minge trimisă în cross de adversară. Halep a încercat să alunece pe zgură și să se așeze pe lovitura de forehand, dar s-a lovit la glezna dreaptă. A călcat strâmb și a căzut. S-a ridicat cu dificultate, iar în primele momente a părut să acuze accidentarea. Inclusiv sportiva din Statele Unite ale Americii a fost îngrijorată, s-a apropiat de fileu și s-a interesat de starea Simonei.

Acesta nu a fost singurul moment neobișnuit al partidei. Simona s-a certat cu arbitrul, nemulțumită fiind de deciziile acestuia: „Uită-te la meci! Nu suntem aici pentru opinii, trebui să respectăm regulile”, i-a spus Simona oficialului! De asemenea, Halep şi-a dat şi cu racheta în cap de nervi după mai multe lovituri excelente reuşite de adversară.

Un mare plus de moral pentru Collins

După tie-break-ul aproape perfect, Collins a continuat forma excelentă și în actul secund. A lovit aproape mereu agresiv, a căutat loviturile direct câștigătoare și a condus cu 4-0 în startul setului. Halep a reușit să câștige 3 game-uri, dar nu i-a putut pune probleme lui Collins. Americanca a câștigat setul cu 6-3 și s-a calificat în optimi.

Simona s-a ales cu un cec de 13.176 de euro şi 60 de puncte WTA pentru evoluţia sa.

Collins are acum 2-1 în meciurile directe cu Halep, pe care a mai învins-o anul trecut la Montreal, în turul al doilea, cu 2-6, 6-4, 6-4. Singura victorie a Simonei datează din 2014, 6-7 (2), 6-1, 6-2 în primul tur la US Open.

Româncei nu îi rămâne acum decât să pregătească asaltul pentru Roland Garros (22 mai – 5 iunie), ultimul și cel mai important concurs la care va participa în sezonul de zgură.

Citeşte şi: Gabriela Ruse, în optimile probei de dublu la Roma

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS