0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportHandbalNu am muncit degeaba! SCM Craiova a tras din greu pentru un punct cu Brăila

Nu am muncit degeaba! SCM Craiova a tras din greu pentru un punct cu Brăila

SCM Craiova și Dunărea Brăila au oferit, miercuri seară, un meci pe cinste în Sala Polivalentă din Bănie. Cele două formații au remizat spectaculos, scor 27-27, la capătul unui meci deschis, în care rezultatul nu a putut fi anticipat până la ultima aruncare. Reamintim că în tur, SCM Craiova s-a impus la Brăila neașteptat, scor 32-29.

Partida a fost una destul de echilibrată pe tot parcursul celor 60 de minute, dar de fiecare dată formația vizitatoare a avut un plus pe tabelă. Startul meciului a adus o egalitate perfectă între cele două combatante. Atât oltencele, cât și gruparea din Brăila au jucat cu garda jos și au încercat să marcheze cât mai multe goluri, chiar dacă multe dintre sportivele de calitate au lipsit și de o parte și de alta. De la 1-1 s-a mers cap la cap până la scorul de 6-6, oaspetele întâlnirii au luat un avans de trei goluri. Din acel moment a urmat o perioadă în care formația lui Bogdan Burcea a alergat după egalare și au și izbutit acest lucru imediat, chiar la 9-9. Dunărea și-a menținut un avantaj minim până la intrarea la cabine, când tabela indica 16-15 pentru Brăila.

De la egal la egal pe parcursul meciului, tensiune la final

În partea secundă rolurile s-au schimbat, iar Craiova a preluat inițiativa. Oltencele au început să nu mai irosească aruncările unu la unu cu portarul și astfel au trecut în față pe tabelă. Ce-i drept, avantajul a fost mai mereu de un gol sau două, pentru că Brăila nu a renunțat la gândul unui rezultat bun și a forțat în ofensivă. Cele două portărițe, Dzhukeva și Șerban, au fost într-o zi bună și au parat destul de multe mingi, astfel că scorul s-a strâns pe parcurs. Cu 5 minute înainte de final, SCM și Dunărea se aflau la egalitate, scor 25-25.

Chiar dacă meciul nu avea o anumită miză pentru vreuna dintre cele două echipe, tensiunea și-a făcut apariția în ultimele minute, iar publicul craiovean prezent la sală a început să pună presiune pe atacurile adverse. Cu trei minute rămase de joc, Craiova a preluat conducerea, 27-26, iar brăilencele s-au bâlbâit în ofensivă. Chiar și așa, au izbutit să egaleze la următorul atac, în timp ce gazdele nu au profitat de ultima fază a meciului. S-a încheiat 27-27, iar cele două echipe și-au împărțit punctele.

SCM Craiova: Dzhukeva, Curmenț, Chetraru – Grigorie, Șelaru, Loken, Ion, Andrei, Nica, Cîrstea, Tudorică, Jipa, Bak. Antrenor: Bogdan Burcea.

În urma acestui rezultat, Craiova a ajuns la 30 de puncte și rămâne pe poziția a 10-a în clasament, la cinci lungimi distanță de adversarele din această rundă. Pentru SCM va urma o deplasare la Rapid săptămâna viitoare, în penultima etapă a sezonului.

Citește și: Sorana Cîrstea, de nerecunoscut la Strasbourg! Românca a pierdut rușinos în fața locului 348 WTA

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS