-0.5 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisSorana Cîrstea, de nerecunoscut la Strasbourg! Românca a pierdut rușinos în fața locului 348 WTA

Sorana Cîrstea, de nerecunoscut la Strasbourg! Românca a pierdut rușinos în fața locului 348 WTA

Sorana Cîrstea (32 ani, 27 WTA) a fost eliminată în primul tur al turneului WTA 250 de la Strasbourg de rusoaica Ekaterina Makarova (26 ani, 348 WTA), scor 6-1, 3-6, 2-6. Deși era considerată favorită clară înainte de meci, Sorana a cedat în fața adversarei sale, în ciuda diferenței de 321 de locuri în clasamentul WTA.

Jucătoarea noastră a început ezitant meciul, pierzând game-ul de deschidere chiar pe propriul serviciu. Ulterior însă, Sorana a fost de neoprit, câștigând autoritar primul set, scor 6-1, după numai 21 de minute.

Din setul al doilea, duelul a arătat complet diferit. Makarova a fost mai precisă și a început să controleze jocul. Al 4-lea game a consemnat și break-ul rusoaicei, care s-a desprins pe tabelă și nu a mai cedat avantajul, trimițând meciul în decisiv după un 6-3.

În actul al treilea, diferența a fost și mai evidentă în favoarea numărului 348 WTA. Condusă și cu 4-0, Sorana nu a reușit nici măcar un break în setul decisiv, iar Makarova s-a impus cu 1-6, 6-3, 6-2, după 1 oră și 35 de minute de joc.

Astfel, Makarova și-a trecut în cont prima victorie din circuitul WTA, în timp ce Sorana a părăsit turneul încă din primul tur, deși anul trecut a jucat finala.

Într-un alt meci din primul tur, Gabriela Ruse (24 ani, 52 WTA) a fost învinsă în două seturi de americanca Bernarda Pera (27 ani, 122 WTA), scor 5-7, 4-6. Duelul a fost unul foarte echilibrat, însă sportiva din Statele Unite a câștigat punctele-cheie ale meciului și s-a calificat în turul doi la Strasbourg.

Citește și: Victorii muncite pentru Bara și Buzărnescu în primul tur al calificărilor de la Roland Garros

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS