2.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportHandbalSCM merge înainte, la fel şi Costin Dumitrescu: „Îmi văd de drum la băieţi“ / Exclusiv

SCM merge înainte, la fel şi Costin Dumitrescu: „Îmi văd de drum la băieţi“ / Exclusiv

SCM Craiova a încheiat săptămâna trecută un nou sezon complicat, plin de probleme din toate punctele de vedere, iar prin faptul că retrogradarea a fost evitată fără acele jocuri de baraj, putem spune că, per total, a ieşit bine. Ce-i drept, dacă accidentările grave nu ar fi survenit pe bandă rulantă, iar sportivele de calitate s-ar fi regăsit în lot până la finele campionatului, mai mult ca sigur obiectivul ar fi fost îndeplinit, şi anume clasarea în primele opt din Liga Florilor. Acum, atât oficialii clubului, cât şi suporterii şi susţinătorii Craiovei trebuie să se mulţumească cu un loc 10, unul care, speră ei, să nu mai existe de anul viitor.

Imediat după ultimul joc oficial al sezonului, SCM a şi anunţat despărţirea de câteva jucătoare, dar şi de „secundul“ Costin Dumitrescu şi de antrenorul cu portarii, Grigore Albici. În perioada următoare va fi anunţat mai mult ca sigur viitorul staff tehnic al lui Bogdan Burcea, precum şi alte întăriri ale lotului, pentru că din ediţia 2022/2023 se doreşte performanţă la secţia de handbal. Până în prezent, oficialii clubului din Bănie au reuşit să parafeze cinci contracte noi. Anastasija Babovic (Muntenegru), portar, Dijana Mugosa (Muntenegru), extremă stânga, Katarina Krpež Šlezak (Serbia), extremă dreapta, Ana Paula Rodrigues (Brazilia), coordonator, şi Ruth João (Angola), pivot s-au înţeles deja de ceva timp cu echipa craioveană şi vor veni să pună umărul la treabă.

Costin Dumitrescu, pe drumul handbalului masculin

După patru ani plini de performanţe şi de rezultate foarte bune, Costin Dumitrescu ia din nou drumul echipei masculine de handbal (CS Universitatea Craiova), asta după ce şi-a încheiat pe cale amiabilă colaborarea cu SCM Craiova.

„Am încheiat colaborarea cu SCM Craiova după patru ani de zile. Îmi văd de drum acum la băieţi, revin la echipa masculină de handbal a Universităţii Craiova. Împreună cu Cătălin Popescu o să încercăm să revigorăm handbalul masculin craiovean şi să tragem speranţe la mai bine. Sunt pregătit de muncă asiduă. Oarecum m-a surprins decizia de a nu mai continua la SCM, dar suntem oameni profesionişti cu toţii, am strâns mâna şi ne vedem de drumul nostru. Rămân în aceleaşi relaţii cu Bogdan Burcea, cu directorul Cosman, nu există animozităţi, supărări, certuri. Mergem înainte fiecare cu drumul lui“, a declarat Costin Dumitrescu.

Mai întâi acomodarea, apoi dezvoltarea

Planurile lui „Deme“ la Universitatea Craiova sună extrem de bine, mai ales că toate vor fi luate treptat, fără a grăbi lucrurile. Pentru început, va fi importantă acomodarea, iar apoi se va trece la treabă. Costin ne-a vorbit şi despre relaţia sa excelentă cu Pavel Badea, directorul CS Universitatea Craiova.

„Pe termen scurt, planurile sunt destul de mici, pentru că îmi va lua ceva timp să intru în cercul acesta al handbalului masculin. Dar, ca un prim target, este să ridicăm valoarea atât cât se poate a jucătorilor care sunt acum în echipă. Cert este că vrem să-i păstrăm în lot pe toţi, să formăm o echipă competitivă şi valoroasă. Apoi, de anul viitor, trebuie să şi aducem doi-trei jucători de marcă, care să aducă un plus de valoare echipei. De asemenea, vrem să creştem şi să păstrăm nucleul acela de jucători tineri, de perspectivă.

Cunosc echipa Universităţii şi mă bucur că voi lucra cu Cătălin Popescu. Când am vorbit cu domnul director Badea, i-am cerut în mod special să lucrez cu Cătălin. Cu domnul Badea nu am avut nicio problemă de comunicare în momentul în care am convenit să mă reîntorc la echipa de handbal. Ba chiar, mai mult de atât, dânsul mi-a dat şi un argument important de a mă întoarce, pentru că eu aveam, oarecum, alte gânduri. M-a întors din drum cu argumente bine puse la punct, iar decizia mea a venit teoretic rapid, mai ales că relaţia mea cu dânsul a fost şi este excepţională“, a mai adăugat Costin Dumitrescu.

Citeşte şi: SCM Craiova şi-a ratat obiectivul şi a început deja modificările de lot şi staff

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS