0.6 C
Craiova
joi, 19 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisHoria Tecău și emoțiile de după o carieră „bogată“! Sportivi de top, prezenți la retragerea românului

Horia Tecău și emoțiile de după o carieră „bogată“! Sportivi de top, prezenți la retragerea românului

Horia Tecău s-a retras vineri din tenisul profesionist, la vârsta de 37 de ani, în cadrul evenimentului Sports Festival. În BT Arena din Cluj-Napoca, acesta i-a avut aproape pe Simona Halep, Patrick Mouratoglou, Ilie Năstase, dar și colegi care l-au ajutat de-a lungul timpului să obțină cele mai importante trofee (Robert Lindstedt, Bethanie Mattek-Sands).

„Este un moment emoţionant, este prima dată când am alături de mine familia, prietenii, foşti parteneri, fani, iubitori ai tenisului, oameni cu care lucrez şi cu care am lucrat în ultimii ani, sunt toţi prezenţi aici, să ne bucuram de această călătorie pe care am avut-o împreună. Nu consider că este o retragere, este o transformare, o altă etapă. Tot ce am învățat în această călătorie pot transmite mai departe tinerilor, copiilor, celor care vor să-și îndeplinească un vis. Pentru mine este un moment de sărbătoare. Am o cameră cu trofee, mă uit la ele și știu că am o poveste“, a declarat emoționat Horia Tecău.

Horia i-a prezentat apoi pe cei care aveau să împartă terenul cu el într-un meci de dublu: Simona Halep, Patrick Mouratoglou, Bethanie Mattek-Sands, Marius Copil, Andrei Pavel, Robert Lindstedt, dar și un copil de mingi (fiecare a jucat câteva gameuri).

A doua confruntare a serii a fost una și mai emoționantă: Patrick Mouratoglou i-a adus pe teren pe Emil Boc și Stere Halep, iar aceștia s-au duelat cu Simona Halep și Horia Tecău. După câteva momente, familiile Halep (Simona și Stere) și Tecău (Horia și Romeo, tatăl sărbătoritului de vineri) au schimbat câteva lovituri.

Cadou „prețios“ de la Ilie Năstase

Ilie Năstase i-a oferit lui Horia Tecău o racheta de lemn „Dunlop” folosită în anii 70 imediat după ce românul devenise, la 23 august 1973, primul număr 1 mondial din istoria tenisului masculin mondial.

„A fost un model pentru mine, o inspirație pe care nu o poți găsi la altcineva”, a spus Tecău despre Năstase.

Tecău a ținut ca în teren să ajungă și la propriu și la figurat primii lui antrenori, Ioan Macoveciuc și Radu Popescu. Horia a făcut dublu cu Ioan Macoveciuc, primul lui antrenor de la Școala Sportivă numărul 2 din Constanța, în timp ce Pavel cu profesorul care i-a pus racheta în mână, Radu Popescu. Macoveciuc și Popescu i-au dăruit o plachetă aurită lui Tecău

Titlul de la Wimbledon, de neuitat!

Horia Tecău (37 de ani) a vorbit despre cele mai frumoase momente din cariera sa în tenisul mondial și a recunoscut că titlul de la Wimbledon, câștigat alături de olandezul Jean Julien Rojer, a fost cel mai important din cariera sa.  

„Sunt foarte multe meciuri de care îmi aduc aminte, dar unul care este reprezentativ, înaintea tuturor, este finala de la Wimbledon. Ăla a fost visul suprem pentru mine: la cel mai titrat turneu să reușesc să câștig finala, la concursul legendar și să îmi îndeplinesc visul! Pentru mine a însemnat o creștere, o evoluție, o încununare a multor lucruri pe care le-am învățat și făcut de-a lungul anilor, atunci am simțit că le-am îndeplinit acolo. Ăla a fost momentul pe care l-am simțit că e cel mai important din carieră“, a mai spus Horia Tecău.

În cariera sa, Horia Tecău a câştigat 38 de trofee, dintre care trei de Grand Slam: Wimbledon 2015, US Open 2017 (ambele în echipă cu olandezul Jean-Julien Rojer) şi Australian Open 2012 (la dublu-mixt, împreună cu americanca Bethanie Mattek-Sands).

Tot cu Rojer, el a cucerit trofeul la Turneul Campionilor, în 2015, iar cu Florin Mergea a obţinut medalia de argint la Jocurile Olimpice de la Rio, din 2016. În vârstă de 37 de ani, Tecău a câştigat din tenis premii brute de peste 5,8 milioane de dolari. Cea mai înaltă poziție ocupată de Horia a fost locul 2 în clasamentul ATP de dublu.

Citește și: Şapte românce vor debuta la Wimbledon! Buzărnescu a profitat de o retragere

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS