-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisMonica Niculescu a cedat în finala de dublu de la Nottingham

Monica Niculescu a cedat în finala de dublu de la Nottingham

Perechea româno-americană Monica Niculescu / Caroline Dolehide a fost învinsă de cuplul Beatriz Haddad Maia (Brazilia)/Shuai Zhang (China), cu 7-6 (2), 6-3, duminică, în finala probei de dublu din cadrul turneului de tenis WTA 250 de la Nottingham (Anglia), dotat cu premii totale de 239.477 de dolari. Niculescu şi Dolehide, favoritele numărul patru, s-au înclinat în faţa principalelor favorite după o oră şi 27 de minute.

Niculescu şi Dolehide s-au ales cu un cec de 6.700 dolari şi 180 de puncte WTA la dublu.

Monica Niculescu a mai jucat o finală anul acesta, la Rabat, luna trecută, alături de rusoaica Alexandra Panova, în palmares având 10 titluri WTA câştigate la dublu şi alte 20 de finale pierdute.

Monica Niculescu are în palmares 10 titluri WTA la dublu. În prezent, românca ocupă locul 39 mondial la dublu. Cea mai bună clasare a fost locul 11 WTA la dublu.

Citeşte şi: Irina Bara, eliminată în semifinalele de dublu de la Valencia

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS