-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportPopovici şi Glinţă, prezenţi la Mondialele de la Budapesta

Popovici şi Glinţă, prezenţi la Mondialele de la Budapesta

David Popovici şi Robert Glinţă şi doi săritori, Constantin Popovici şi Angelica Muscalu, vor reprezenta România la Campionatele Mondiale de nataţie de la Budapesta (18 iunie – 3 iulie), iar obiectivul este calificarea în cel puţin două finale.

„Este o delegaţie restrânsă, sunt foarte multe competiţii anul acesta şi ne dorim participarea la absolut toate competiţiile majore. Atunci, fiecare sportiv, fiecare antrenor şi-a făcut planul de pregătire pentru diferite competiţii. Unii au reuşit să-şi îndeplinească baremurile pentru anumite competiţii, alţii nu. Cu acest număr de sportivi începem această vară, cei care şi-au îndeplinit baremurile de participare la Mondiale şi care au stabilit să participe la acest campionat. În vară avem undeva la şase competiţii mari, de la FOTE până la campionate mondiale, plus Mondialele în bazin scurt din iarnă.

Popovici şi Glinţă, vârfurile noastre la înot, vor merge în această vară dintr-o ţară în alta reprezentând România şi încercând să câştige medalii pentru noi toţi. La acest Mondial obiectivul este de a fi în două finale, fiind o competiţie majoră după Jocurile Olimpice, luând în calcul că aceşti doi sportivi au ca obiectiv principal Jocurile Olimpice de la Paris“, a spus Camelia Potec, citată de Agerpres.

Robert Glinţă debutează pe 19 iunie în serii la 100 m spate, în timp ce David Popovici atacă seriile la 200 m liber. În aceeaşi zi, în sesiunea de seară, au loc semifinalele la 100 m spate, respectiv 200 m liber.

Finalele la 100 m spate şi 200 m liber sunt prevăzute pe 20 iunie. Pe 21 iunie au loc serii şi semifinale la 100 m liber, urmate pe 22 iunie de finală. Seriile şi semifinalele la 50 m spate sunt programate pe 24 iunie, iar finala pe 25 iunie.

La Mondialele de înot, România are un bilanţ de două medalii de aur, una de argint şi şase de bronz.

Citeşte şi: Rafael Nadal a triumfat la Roland Garros şi a primit marea veste: va fi tătic!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS