3.6 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalEdi Iordănescu, agreeat în continuare de Federaţie: „Trebuie să avem răbdare!“

Edi Iordănescu, agreeat în continuare de Federaţie: „Trebuie să avem răbdare!“

Edi Iordănescu a fost aspru contestat după rezultatele înregistrate de echipa națională a României în Liga Națiunilor, iar oamenii din fotbalul românesc i-au cerut demisia selecționerului. După ce FRF a anunțat că merge în continuare pe mâna lui Edi Iordănescu, Andrei Vochin a vorbit despre situația selecționerului și transmite că fiul lui Anghel Iordănescu are nevoie de răbdare.

Consilierul președintelui Federației Române de Fotbal crede că este prea devreme să se tragă concluzii în ceea ce privește nivelul lui Edi Iordănescu și susține că obiectivul antrenorului este de a duce prima reprezentativă la Campionatul Mondial 2022.

„Să spunem că dacă Edi Iordănescu câştigă ultimele două meciuri, nu cred că termină pe patru (n.r. – grupa din Liga Naţiunilor). E prea devreme să spunem că Edi e cel mai slab dintre ultimii selecţioneri. Da, e pe locul al patrulea, dar trebuie să avem răbdare să vedem ce se va întâmpla.

Dacă eu aş fi decidentul şi aş avea încredere în omul Edi Iordănescu, antrenorul Edi Iordănescu, staff-ul lui Edi Iordănescu, maniera lui de lucru, aş spune că nu mă interesează… Obiectivul e Campionatul European. Dacă-l găseşti pe unul în care nu ai încredere, îl testezi prin borne intermediare”, a spus consilierul lui Răzvan Burleanu, Andrei Vochin.

România nu va avea selecţioner străin

Andrei Vochin, consilierul lui Răzvan Burleanu, președintele FRF, a vorbit despre posibilitatea ca la echipa națională a României să fie adus un selecționer străin. Edi Iordănescu a fost aspru criticat după meciurile echipei naționale a României în Liga Națiunilor și chiar i-a fost cerută demisia, dar FRF i-a transmis antrenorului că este susținut în continuare și nu se dorește înlăturarea lui.

După reacțiile negative la adresa lui Edi Iordănescu, Andrei Vochin a explicat situația de pe banca tehnică a României și a transmis că reprezentativa noastră nu va avea curând un selecționer străin. Acesta recunoaște şi că FRF întâmpină probleme atunci când vine momentul să aleagă un antrenor pentru echipa națională a României, deoarece aria de selecție este limitată.

„Din ce ştiu eu, pentru acest moment nu se pune problema să ne gândim la un antrenor străin. Opinia mea e că ne limităm mult aria de selecţie a selecţionerilor. Văd altfel lucrurile, dar eu sunt ziarist, inginer, n-am jucat fotbal, nu vin din iarbă şi ia-o ca o părere. Ai de ales dintre câţiva versus toată lumea, cred că bazinul mai bun e al doilea.

Ungaria a încercat într-o perioadă de timp să conducă tot fotbalul prin antrenori germani. Directorul pentru activitatea juvenilă era german, unii antrenori de la juniori erau germani. Acum au schimbat la naţionala mare şi au adus italieni. Ei caută soluţii, pentru că ei recunosc că şcoala maghiară de antrenori e slabă. Noi nu ştiu dacă recunoaştem sau nu”, a declarat Andrei Vochin, pentru Orange Sport.

Citeşte şi: Nici rău, dar nici prea bine! România U19, învinsă la limită de Italia în primul meci de la EURO

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS