3.7 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalGică Craioveanu: „Trebuie să învingem Vllaznia, suntem datori publicului din Craiova!“

Gică Craioveanu: „Trebuie să învingem Vllaznia, suntem datori publicului din Craiova!“

Gică Craioveanu a vorbit despre dubla din preliminariile Conference League, cu KF Vllaznia, şi este de părere că va fi un test important pentru Laszlo Balint. Fostul jucător al „Științei” a spus că Universitatea Craiova trebuie să treacă peste formația din Albania în această competiție, după eliminările din ultimii ani.

„Este un antrenor care comunică foarte bine cu jucătorii, dar este foarte exigent. Universitatea Craiova este o echipă istorică, atunci când merge bine joacă având stadionul arhiplin. Depinde de el și de inspirația pe care o va avea, pentru că la meciurile importante trebuie să ai inspirație. Meciul cu Vllaznia este prima partidă importantă a clubului.

Știu că au câștigat 9 titluri și 8 Cupe în Albania, deci este o echipă cu istorie. Nu este o echipă oarecare precum Laci, cu tot respectul pe care îl am pentru ei. Noi suntem datori publicului din Craiova, după eșecurile din ultimii doi ani cu Tbilisi și Laci”, a spus Universității Craiova, pentru Fanatik.

„Rotaru nu ar mai accepta o altă eliminare ruşinoasă“

Gică Craioveanu consideră că Universitatea Craiova are potențial să treacă în următorul tur din preliminariile Conference League. Acesta este convins că atât Mihai Rotaru, cât şi oricare alt membru din conducerea clubului nu ar mai accepta încă o eliminare rușioasă din competițiile europene.

„La noi există talent, avem jucători foarte talentați precum Cîmpanu, Baiaram și mulți alții. Avem echipă bună, însă lipsește ceva, iar noi trebuie să găsim acel ceva ca să ne putem da seama unde s-a greșit. Eu cred că echipa va fi foarte motivată. Mihai Rotaru este foarte exigent și nu i-au plăcut ultimii doi ani, nu ar mai accepta o astfel de eliminare.

Eu am fost pe stadion la Laci și vreau să spun că am plecat foarte trist, nici nu aveam chef de vorbă. Sufăr când pierde echipa, mă consum și nu dorm, pentru că ăsta este trecutul meu. Pentru binele lui (n.r. Laszlo Balint) și al clubului, trebuie să obțină calificarea în următorul tur din Conference League“, a punctat Gică.

Craioveanu, de partea lui Balint

Laszlo Balint a anunțat ca jucătorii Universității Craiova vor avea parte de un regim spartan sub comanda lui. Gică Craioveanu a declarat că este adeptul unei astfel de strategii, atâta timp cât antrenorul nu exagerează în unele momente.

„Trebuie să știi să te impui în vestiar, să ai mână stângă și mână dreaptă. Când un puști greșește, nu trebuie să îl schimbi imediat sau să îl trimiți în tribună, ci să vorbești cu el separat și să îi spui unde a greșit. Mie îmi place acest tip de antrenor, care știe că un jucător poate să treacă prin momente mai puțin bune, fie ele familiale sau sportive”, a subliniat Gică Craioveanu.

„E nevoie să fii strict, dar nu trebuie să duci asta la extrem. Poți să devii strict atunci când echipa nu merge bine. În ultimul timp, a fost o atitudine foarte bună în vestiar. Eu cred că am pierdut mult la meciul cu FC Voluntari, dacă nu pierdeam acolo aveam șanse mari la titlu”, a adăugatfostul atacant.

Totodată, Gică îndeamnă publicul oltean la răbdare.

„Am văzut că are foarte mulți contestatari, mulți voiau să rămână Reghe, dar ceva s-a întâmplat pe parcurs. Eu știu că publicul este destul de inteligent, pentru că am stat și am lucrat foarte mulți ani acolo, și va avea răbdare. Publicul este conștient că este o numire a lui Sorin Cârțu, Mihai Rotaru și Marian Copilu, toți cei care conduc clubul”, a încheiat Gică Craioveanu.

Citeşte şi: Mihai Rotaru s-a sucit, iar Becali s-a grăbit. Vezi de ce a ajuns Joyskim Dawa la FCSB și nu în Bănie!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS