3.1 C
Craiova
duminică, 29 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalLa un pas de marea surpriză! România U19 a ratat la limită un egal cu Franţa, la Euro

La un pas de marea surpriză! România U19 a ratat la limită un egal cu Franţa, la Euro

România U19 a fost învinsă de Franța U19, scor 1-2, în al doilea meci al grupei A de la Euro 2022. „Tricolorii” sunt favoriți la locul 3 și au în continuare șanse la barajul pentru Mondialul U20, chiar dacă prezenţa în semifinalele Euro este imposibilă.

Am pornit cu gândul să nu luăm multe, dar am început groaznic. Cu trei mijlocași centrali de profil defensiv, Adrian Văsâi părea că a rămas fără plan după un sfert de meci. Tchaouna și Adeline au înțepat poarta lui Popa, iar dezastrul părea să vină. De partea noastră, majoritatea jucătorilor s-au izbit de zidul Souleymane Toure, 2,04m la 19 ani, cel care este deja curtat de marile echipe ale Europei.

Atitudine schimbată după pauză

Cu francezii sătui să atace și noi sătui să așteptăm atacurile adverse, Văsâi a schimbat 3 oameni după pauză. Și, după ce Popa a mai salvat de la un gol ca şi făcut, Radaslavescu, proaspăt intrat, a venit cu un șut de nicăieri, primul nostru șut spre poartă! Când mai erau 10 minute de jucat, Coubiș, cu un șut la colțul lung, ajutat și de bară (82), le-a dat speranțe „tricolorilor”. S-a făcut 1-2, un scor extraordinar pentru un meci dominat clar de francezi. Mai mult de atât, am şi atacat pe final!

O fază excelentă făcută de Rareș Ilie și finalizată cu un gol de 2-2 înscris de Bodișteanu a fost întreruptă de arbitru după ce mingea a intrat în poartă. Acesta a indicat offside, iar Franţa a rămas în avantaj pe tabelă. În prelungiri, Dănuleasă era să egaleze, însă șutul său la colțul scurt a fost scos în corner. 

Chiar şi în ciuda acestei înfrângeri, avem golaveraj superior Slovaciei și mergem la barajul pentru CM U20 dacă nu pierdem vineri contra gazdelor, la Trnava.

România U19: R. Popa – Coubiș, Gergely, Dănuleasa, Pantea (53, Pîrvulescu) – Pandele, Sîrbu (25, Ciuculete) – D. Andrei (73, Bodişteanu), N. Popescu (53, Radaslavescu), R. Ilie – L. Andronache (53, Chiriţoiu). Selecționer: Adrian Văsîi.

Franța U19: Lo-Tutala – Zoukrou, Doukoure, Toure, Semedo Varela – Ba (86, Camara), Adeline (68, Diouf), Da Silva (86, Pereira) – Virginius, Bonny (68, Cisse), Tchaouna. Selecționer: Landry Chauvin.

Dacă ieșim din grupa de foc a Europeanului U19, mergem la Campionatul Mondial U20, unde n-am mai fost de peste patru decenii! Primele 5 din cele 8 combatante vor obține biletele pentru turneul de la anul, care va avea loc în Indonezia.

Citeşte şi: Să înceapă treaba! Știința întâlnește echipe bune în amicalele din Austria

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS