6.2 C
Craiova
luni, 18 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportOină / ACS Galicea Mare a obţinut două titluri de campioană naţională la junioare III

Oină / ACS Galicea Mare a obţinut două titluri de campioană naţională la junioare III

În perioada 22-24.06.2022, la Râmnicu Sărat, s-au desfășurat Campionatele Naționale de Oină junioare III, junioare II și junioare I.

ACS Galicea Mare, l-a prima participare la competițiile de oină, a obținut 2 titluri de capioană națională la junioare III şi II, iar la junioare I s-a ales cu locul III.

Lotul echipei este format din jucătoare cu vârsta cuprinsă între 10 și 14 ani, care au luptat împotriva celorlalte echipe din ţară cu tradiție în lumea oinei și vechime ca și echipă. Acestea au reușit sa producă surpriza, situându-se în fruntea clasamentului. Ambiția, munca și determinarea atât a echipei, cât și a dl. antrenor Vaduva Cristian, care a inițiat și insuflat dragostea pentru oină acestor fete minunate, s-a resimţit din plin şi a contribuit decisiv la reuşita lor.

Căpitanul echipei, Imma Piturca, alături de coordonatorul de joc, Miruna Ristea, au pasat și țintit exact, punând în dificultate adversarele. Acestea au reuşit, astfel, să închege în jurul lor o echipa tânără, de perspectivă, care în viitor să impună respect la nivel naţional.

Citeşte şi: Judo / Robert Pasăre (CSM Craiova), medaliat cu bronz la Cupa României

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS