1.6 C
Craiova
vineri, 20 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalCiprian Tătărușanu, pe lista lui Napoli pentru sezonul viitor

Ciprian Tătărușanu, pe lista lui Napoli pentru sezonul viitor

Ciprian Tătărușanu (36 de ani) este pe cale să o părăsească pe AC Milan, însă are mari șanse de a se transfera la o altă formație calificată în grupele Ligii Campionilor. Potrivit „Gazzetta dello Sport”, portarul român se află pe lista celor de la Napoli, după ce columbianul David Ospina a refuzat să-și prelungească contractul.

David Ospina este atras cu un salariu atractiv din zona Emiratelor Arabe Unite. Este vorba de Al Nasr-SC, care i-a pregătit un contract pentru următorii trei ani pentru a-l convinge să părăsească Europa. Așadar, Napoli va rămâne doar cu Alex Meret (25 de ani) soluție viabilă între buturi și are neapărată nevoie de o ”dublură”. Primul pe lista napoletanilor este un alt portar italian – Salvatore Sirigu (35 de ani).

A doua variantă pentru Napoli este Ciprian Tătărușanu, portarul celor de la AC Milan. Stefano Pioli nu are nicio problemă în a-l ceda pe portar la rivala din Napoli. Îl consideră titular incontestabil pe francezul Mike Maignan, iar în ”spatele” său îi are pe veteranul Antonio Mirante și tânărul Andrea Plizzari.

Ciprian Tătărușanu (36 de ani) jucat în doar șase meciuri de Serie A pentru AC Milan în ultimul sezon, la finalul căruia echipa lui Stefano Pioli a cucerit titlul.

Citeşte şi: Arminia Bielefeld – „U” Craiova 1-4 final! Știința, victorie la scor în primul amical din Austria

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS