5.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportF1 / Carlos Sainz, noua senzaţie de la Silverstone! Peripeţii cu Zhou şi Verstappen

F1 / Carlos Sainz, noua senzaţie de la Silverstone! Peripeţii cu Zhou şi Verstappen

Carlos Sainz jr. (Ferrari) a câștigat prima cursă din cariera sa. Pilotul spaniol a trecut primul linia de finiș în Marele Premiu al Marii Britanii, de la Silverstone. Podiumul a fost completat de Sergio Perez (Red Bull) și Lewis Hamilton (Mercedes).

Cursa de Formula 1 de pe Silverstone a fost plină de evenimente. Întrecerea a început cu o serie de accidente pe linia de start-finiș, Zhou Guanyu (Alfa Romeo) răsturnându-se după o ciocnire cu George Russell (Mercedes). Cei doi au fost nevoiți să abandoneze cursa, alături de Alexander Albon (Williams), lovit din spate de Sebastian Vettel.

Incidentele au dus la întreruperea cursei cu steag roșu, timp în care Zhou a fost scos cu targa din monopost și dus la centrul medical, unde s-a constatat că nu a suferit nicio accidentare serioasă.

Foto: Gsp.ro

La aproximativ 55 de minute de la acel moment, cursa a fost reluată de pe grila de start, cu Carlos Sainz jr. primul. Față de prima plecare, când Verstappen l-a depășit, ibericul a reușit să rețină poziția de lider a doua oară. Sainz jr. a fost la șefia cursei timp de 10 tururi, până când a ieșit în decor, când Verstappen a reușit să-i fure locul.

Luptă în trei după problemele lui Verstappen

Doar două tururi mai târziu, Verstappen a prins sub mașină câteva resturi de pe circuit și a pierdut din viteză, ceea ce le-a permis celor doi piloți Ferrari să-l depășească. Cursa campionului en-titre a fost compromisă din acest moment.

Piloții din spate au reînceput să spere în turul 39, când Esteban Ocon a avut probleme la monopost. Comisarii de cursă au dictat intervenția Safety Car-ului, ceea ce le-a oferit celor mai mulți dintre piloți o fereastră pentru a schimba pneurile, notează Gsp. 

Surprinzător, Ferrari nu l-a chemat la boxe pe liderul Charles Leclerc, care a rămas cu pneuri de compoziție dură, iar alegerea s-a dovedit a fi extrem de costisitoare. Cu pneuri noi, Sainz a forțat depășirea și a trecut rapid de Leclerc. A urmat o luptă în 3 Leclerc-Perez-Hamilton pentru a doua poziție, o bătălie câștigată de pilotul mexican după mai multe depășiri succesive. Leclerc nu a putut să păstreze nici locul 3, fiind depășit în cele din urmă de Lewis Hamilton.

Carlos Sainz jr. a rămas la conducerea cursei în tururile din final și a obținut, astfel, prima victorie a carierei, la întrecerea cu numărul 150 din cariera sa. 

Clasamentul general al piloților după cursa de la Silverstone:

  1. Max Verstappen  (Red Bull) – 181 puncte
  2. Sergio Perez (Red Bull) – 147p
  3. Charles Leclerc (Ferrari) – 138p
  4. Carlos Sainz jr. (Ferrari) – 127p
  5. George Russell (Mercedes) – 111p

Clasamentul general la constructorilor după cursa de la Silverstone:

  1. Red Bull – 328p
  2. Ferrari – 265p
  3. Mercedes – 204p
  4. McLaren – 73p
  5. Alpine – 67p

Citeşte şi: Zi cu emoţii! Halep luptă cu Badosa după ora 17.20 pentru un loc în sferturi la Wimbledon

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS