4 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportRugby / Un amical reuşit! România a câştigat primul test cu Uruguay

Rugby / Un amical reuşit! România a câştigat primul test cu Uruguay

Reprezentativa de rugby a României a reușit o victorie frumoasă, duminică seară, cu scorul de 30-22 (17-3), în fața selecţionatei Uruguayului, într-un meci test disputat la Montevideo. Raportul eseurilor a fost 3-3.

„Stejarii”, care mai dispută un meci cu sud-americanii și duminica viitoare tot la Montevideo, au jucat cu un om mai puțin pe teren încă din prima repriză. Tudor Butnariu a primit un cartonaș roșu în minutul 14, după o fază în care s-a folosit TMO, scrie Prosport.

Jucătorii români au evoluat cu eșarfe negre pe braț în semn de protest pentru faptul că Ministerul Sportului va deposeda Federația Română de Rugby de arena Arcul de Triumf. Stejarii au câștigat și Trofeul Banco Santander, pus în premieră în joc în întâlnirile dintre cele două echipe.

Naţionalele de rugby din România şi Uruguay s-au întâlnit până acum de 11 ori. Din cele 11 meciuri test anterioare, România a câştigat nouă, unul s-a încheiat la egalitate, iar o victorie i-a revenit Uruguayului.

Cel mai recent meci de rugby, până la cel de duminică seara de la Montevideo, între România şi Uruguay s-a disputat în noiembrie 2021, la Verona, în Italia, şi a fost câştigat de ”Stejari”, cu 29-14.

Citeşte şi: Pur și simplu perfect! Rapidul David Popovici smulge aurul și la 100 m

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS