Noul sezon din Liga Florilor se anunţă unul extrem de tare, mai ales că majoritatea echipelor s-au întărit serios. Despre schimbări putem vorbi şi la SCM Craiova, formaţie care anul acesta îşi doreşte o clasare mult mai bună. Noul staff tehnic al echipei, precum şi noile handbaliste au fost prezentaţi joi, în cadrul unei conferinţe de presă, iar aşteptările sunt extrem de mari.
Alături de Bogdan Burcea, pe banca tehnică a formaţiei din Bănie s-a alăturat Florentina Stanciu, cea care va fi antrenorul secund. De asemenea, un ajutor mare va veni şi din partea lui Sorin Toacsen, cel care va fi team-manager. Tehnicianul grupării alb-albastre, directorul SCM, Adrian Cosman, „secundul“ Flori Stanciu, cât şi Sorin Toacsen au vorbit despre planurile mari pe care le au cu toţii începând din acest sezon.
Burcea: „Acum chiar putem presta un handbal de calitate“
Bogdan Burcea îşi continuă treaba la Craiova şi consideră că echipa care s-a format în acest an în Bănie se poate lupta de la egal la egal cu marile forţe ale României.
„Este un moment important după 2018. Acum avem un lot numeros, solid, o echipă pe care o putem antrena şi în care am mare încredere. Putem presta un handbal de calitate, unul spectaculos, dar nu sunt genul de persoană care să se entuziasmeze dinainte de drum. Avem multe jucătoare noi şi va dura o perioadă până vom omogeniza echipa. Calitatea sportivelor este clară, iar domnul director Cosman a contribuit 90% la recrutarea acestor jucătoare. Acesta s-a luptat foarte mult, m-a sprijinit enorm şi îi mulţumesc pentru asta. Sorin şi Flori sunt doi oamnei dedicaţi, care vor aduce un plus valoare echipei. Le urez succes şi sper să beneficiem de sprijinul tuturor şi în momentele mai puţin bune.
Când recrutăm un sportiv, acumulăm informaţii. Şi jucătoarele fac acelaşi lucru, iar toate deja ştiau unde vin şi cu ce se încurcă, dacă putem spune aşa. Aceste sportive, care au trecut pe la numeroase Olimpiade şi competiţii de cel mai înalt nivel, nu pot aduce decât plus valoare acestei echipe. Pe mine nu m-au schimbat nici rezultatele pozitive, nici cele negative. Sunt dedicat muncii mele, acestui oraş şi îmi doresc mai mult decât oricine să performăm de fiecare dată. Avem cea mai puternică ligă posibilă, pentru că majoritatea echipelor au investit enorm. La Bucureşti, de exemplu, au sosit cinci campioane olimpice, dar noi am demonstrat întotdeauna că putem face lucruri măreţe şi că putem face suporterii fericiţi“, a punctat Bogdan Burcea.
Amicale multe, pregătire specială
SCM va disputa până la începerea noului sezon o mulţime de jocuri de pregătire, printre care şi cele de la Cupa Craiovei, din luna august. Bogdan Burcea a mărturisit că a preferat tipul acesta de pregătire în detrimentul unui stagiu centralizat tocmai pentru ca noile sportive să se obişnuiască cât mai rapid cu echipa şi cu cerinţele de aici.
„Am optat pentru acest program de amicale în detrimentul unei pregătiri centralizate, aşa cum făceam până acum. Sunt multe jucătoare noi, avem nevoie de meciuri în picioare, pentru ca fetele să-şi însuşească cerinţele de la meci la meci. Trebuie să îmbunătăţim relaţiile de joc, astfel încât, la debutul în Liga Florilor, Baia Mare să întâlnescă o echipă solidă“, a încheiat antrenorul Craiovei.
Adrian Cosman: „Putem vorbi despre un nou început“
Directorul SCM, Adrian Cosman, este de părere că la Craiova este deja un nou început şi a recunoscut că planurile sunt extrem de mari pentru anii următori. De asemenea, acesta a prezentat şi noul staff al echipei.
„Este un start al echipei feminine de handbal. Formaţia aceasta ne-a adus o grămadă de satisfacţii, iar după anul 2018 s-a mers pe un trend descendent. Acum putem vorbi despre un nou început, care vizează doar marea performanţă. Nu mai trebuie ca această formaţie să joace la barajele de supravieţuire în prima divizie. De atunci, odată cu începutul campionatului trecut, s-a văzut o îmbunătăţire în perspectiva jocului şi a lotului, chiar dacă au fost probleme legate de accidentări. Sperăm ca odată cu începutul noului sezon al Ligii Florilor să nu mai avem probleme legate de arbitraje.
Noul staff al echipei nu mai are nevoie de nicio prezentare, pentru că toţi cei care sunt aici, la Craiova, au făcut istorie şi mari performanţe în Bănie. Sorin Toacsen şi Flori Stanciu i s-au alăturat lui Bogdan Burcea, iar împreună vor face tot posibilul să readucă echipa la nivelul mult dorit. Ne uităm spre Europa cu ambiţie, cu determinare, pentru că acolo ne e locul. Ştim că alte cluburi au bugetele de cel puţin două ori mai mari decât ale noastre, dar nu ne este frică de nimeni. Formăm o echipă frumoasă şi abia aştept să o vedem, cu toţii, la muncă. S-ar putea să mai apară una sau două jucătoare, dar eu zic că 99% lotul este deja format“, a declarat Adrian Cosman.
O Cupă a Craiovei mai tare ca niciodată
Ca în fiecare an, în Sala Polivalentă se va organiza Cupa Craiovei, doar că, de această dată, în Oltenia vor poposi formaţii importante ale handbalului românesc şi nu numai.
„Vom organiza, din nou, Cupa Craiovei şi putem spune că va fi un turneu european. Avem confirmarea prezenţei 100% a campioanei Rapid Bucureşti, a echipei din Vâlcea, precum şi a formaţiei maghiare Fehervar. S-ar putea să mai apară o formaţie de Liga Campionilor, dar rămâne de văzut.. La acest turneu va fi şi prezentarea oficială a lotului. Trebuie să recunosc, am avut ceva de muncă până am convins-o pe Katarina Krpez să semneze cu noi. În ediţia precedentă din Liga Campionilor a avut 78 de goluri înscrise, deci este extrem de valoroasă. A avut o ofertă şi de la o altă echipă din România, dar a preferat să spună pas. Am negociat cam o lună şi jumătate, dar este bine că am rezolvat în cele din urmă“, a mai menţionat directorul SCM.
Sorin Toacsen, plin de emoţii, dar şi de încredere
Noul team-manager al echipei de handbal este Sorin Toacsen, cel care a scris istorie pentru handbalul craiovean la jumătatea anilor 90. Acesta a fost extrem de emoţionat la prima sa conferinţă de presă în tricoul alb-albastru al SCM şi a făcut promisiuni pentru publicul oltean.
„Mă simt onorat să fiu la Craiova. Atât eu, cât şi Bogdan şi Flori, avem aceeaşi viziune legată de această echipă şi sunt sigur că vom face o treabă excelentă aici. A fost o echipă frumoasă în 2018, care a cucerit Cupa EHF, iar de anul acesta vrem să ne repoziţionăm în aşa fel încât să revenim în Europa. Cu băieţii am fost în Europa, ştiu câât de frumos e acolo, la fel şi Flori Stanciu, deci vom face tot ce este posibil să facem fericiţi acei oameni, suporteri, care sperăm să fie lângă noi întotdeauna. Garantez că această echipă se va lupta, cel puţin pe teren propriu, să câştige toate meciurile. Dacă vom reuşi, rămâne de văzut, dar vom da totul pe teren meci de meci.
Astăzi, 14 iulie, acum 27 de ani, am plecat din Craiova, iar acum, fix la aceeaşi dată, m-am întors cu dragoste, speranţă şi emoţie. Pentru mine este o provocare. E pentru prima dată când lucrez cu o echipă de fete, dar acest lucru nu contează. Vom munci din greu, vom pune toată experienţa la bătaie, în aşa fel încât să încercăm încă de pe acum ca SCM Craiova să fie pregătită să revină la nivelul internaţional“, a declarat entuziasmat Sorin Toacsen.
Flori Stanciu, surprinsă de oferta SCM
Ultima, dar nu cea din urmă, Florentina Stanciu a revenit la Craiova, doar că de această dată într-o altă postură, cea de antrenor secund. Aceasta s-a bucurat de oferta primită şi este convinsă că munca pe care o va depune alături de Burcea şi Toacsen va fi una grozavă.
„M-am întors în locul în care am scris istorie pentru handbalul românesc şi îmi doresc să fac cât mai multe lucruri posibile în momente imposibile. Fac echipă cu două nume mari ale handbalului şi ştiu că împreună vom reuşi. Noi, cu toţii, vom face tot ce ne stă în putinţă ca Sala Polivalentă să fie aşa cum a vibrat odată. Am fost puţin surprinsă de telefonul şi oferta primită, m-am gândit suficient, iar atâta timp cât conducerea a avut încredere în mine, am răspuns pozitiv. Contează că au mai rămas câteva sportive din timpul lui 2018, este un plus, iar acum, cu cele care au venit în acest sezon, formăm o echipă competitivă“, a spus Flori Stanciu.
În cadrul conferinţei de presă au fost prezentate şi tricourile pe care jucătoarele de la SCM le vor îmbrăca în noul sezon.
Citeşte şi: România va fi reprezentată de şapte echipe în EHF European League