Americanul Jim Montgomery (67 de ani), primul înotător care a cucerit aurul mondial în probele de 100 m şi 200 m liber, în aceeaşi competiţie, s-a întâlnit la Bucureşti cu David Popovici. Acesta a afirmat că românul va fi şi mai rapid în viitor, mai ales la Jocurile Olimpice 2024 de la Paris. Reamintim că David Popovici a reuşit la CM de la Budapesta să egaleze performanţa reuşită în urmă cu 49 ani de Montgomery, după ce a cucerit titlurile mondiale la 100 metri şi 200 metri liber.
„Cu siguranţă ştie că va fi şi mai rapid în viitor. Este un tânăr foarte inteligent. Voi merge la Paris, la Jocurile Olimpice din 2024, şi voi fi cu ochii pe el. Cu siguranţă va fi mai puternic din punct de vedere fizic, aşa a fost şi cazul meu. La 21 de ani înotam cu o secundă şi jumătate mai rapid decât am făcut-o la 18-19 ani. I-am oferit multe sfaturi, îl aşteaptă provocări mari şi sunt convins că el va da 110% din tot ce poate, atât la antrenamente, cât şi în competiţii“, a spus Jim Montgomery, citat de Agerpres.
I-a dat sfaturi utile
Montgomery a rememorat alături de Popovici cursele sale din urmă cu 49 ani: „Sunt multe similarităţi între noi, dar şi câteva diferenţe. Eu eram cu 8-9 luni mai mare decât el atunci când am câştigat medaliile de aur la 100-200. Eram într-o cu totul altă eră a nataţiei atunci. Eram în primul an la facultate, înotam cu deţinători de recorduri. David este un erou deja în România! Toată lumea îi urmăreşte cursele… Am discutat despre ce îşi doreşte să facă mai departe, despre cum să elimine stresul, cum să se relaxeze“.
„Tehnologia a ajuns la un nivel incredibil“
Montgomery a discutat şi cu Andrei Rădulescu, omul din spatele performanţelor lui David Popovici, despre care are o părere foarte bună:
„Este un antrenor foarte tânăr şi l-am întrebat un singur lucru: care crezi că este cel mai mare plus acum în nataţie? Mi-a dat un răspuns perfect: ‘Am mult mai multă informaţie, am totul pe laptop, ştiu totul despre orice cursă pe care o face David, orice moment al oricărei curse’. Acum pot să ajuţi un sportiv mult mai mult decât înainte, tehnologia a ajuns la un nivel incredibil“.
Camelia Potec, încântată că a putut intermedia întâlnirea
Camelia Potec, preşedinta Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern, a apelat la contactele ei din SUA, pentru ca această întâlnire să se poată materializa.
„Având prieteni în SUA am încercat să ajung la această legendă a înotului mondial şi să se cunoască cu David. Am reuşit acest lucru, iar întâlnirea dintre cei doi a fost una incredibilă. Jim a urmărit cursele lui David, a fost emoţionant să-i văd împreună“, a explicat Potec.
David Popovici se pregăteşte în prezent pentru participarea la Campionatele Europene de înot de la Roma (11-17 august), unde va concura în probele de 100 metri, 200 metri şi 400 metri liber.
Citeşte şi: Volei (m) | România, debut cu victorie în preliminariile CE 2023 (VIDEO)