David Popovici a început perfect Campionatele Europene de natație de la Roma. Sportivul nostru s-a calificat fără emoții în semifinalele probei de 100 metri liber, după un timp fabulos, 47,20 secunde, record al competiției.
David Popovici are în plan 3 medalii la Europenele de înot din capitala Italiei. Pe lângă probele 100 metri și 200 metri liber, unde e campion mondial, sportivul de 18 ani visează și la o clasare cât mai bună la 400 metri liber, probă pe care o încearcă în premieră la acest nivel.
Deocamdată, Popovici și-a făcut „încălzirea„ vineri dimineață, în calificările la 100 metri liber, probă unde deține recordul european și mondial de juniori (47,13 secunde). Sportivul nostru nu a avut adversar, astfel că și-a asigurat locul în semifinale cu cel mai bun timp.
Popovici a fost mai rapid cu 4 zecimi decât al doilea cel mai bun timp de serii, realizat de italianul Alesssandro Miressi, în seria 7 (David a concurat în a 8-a cursă). Sportivul nostru a început excepțional cursa, întorcând după 22,93, cu o secundă mai bine decât locul secund din seria sa, un alt italian, Lorenzo Zazzeri.
46,91 secunde este recordul mondial la 100 metri liber, stabilit de legendarul Cesar Cielo, în 2009, la Mondialele de la Roma.
Programul lui David Popovici la Roma:
Vineri, 12 august – Semifinale 100 metri liber (ora 19:33);
Sâmbătă, 13 august – Finala 100 metri liber (ora 19:22);
Duminică, 14 august – Calificări 200 metri liber (sesiunea de dimineață), Semifinale 200 metri liber (ora 19:11);
Luni, 15 august – Finală 200 metri liber (ora 19:06).
Miercuri, 17 august – Calificări 400 metri liber (sesiunea de dimineață), Finală 400 metri liber (ora 19:53).
Citeşte şi: Canotaj / Cinci echipaje româneşti vor concura în finalele de la Europene