Serena Williams (40 de ani), aflată la ultimul turneu al carierei, s-a calificat în această dimineață în turul II de la US Open, după o victorie în două seturi reușită împotriva muntenegrencei Danka Kovinic, scor 6-3, 6-3.
Într-o atmosferă electrizantă, în fața unei arene „Artur Ashe” neîncăpătoare, legendara Serena Williams era pregătită pentru o ultimă apariție în fața publicului de la Flushing Meadows. Iar organizatorii au tratat așa cum se cuvine momentul.
De 23 de ori campioană în turneele majore, Serena a fost întâmpinată la ieșirea pe teren de o scenografie uriașă pregătită de americani la una dintre tribunele cele mai mari arene de tenis din lume. „We love Serena” a fost mesajul alcătuit din cartoanele ridicate de spectatori. Momentul a energizat-o pe Serena, cea care și-a făcut o intrare spectaculoasă pe teren.
În turul II, Serena urmează s-o întâlnească pe Anett Kontaveit (2 WTA, 26 de ani).
Citeşte şi: Simona Halep: „Nu am găsit soluția potrivită cu Daria Snigur“