0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisMarius Copil, în optimi la Como după victoria cu Arnaboldi

Marius Copil, în optimi la Como după victoria cu Arnaboldi

Marius Copil s-a calificat, marţi, în optimile de finală ale turneului challenger de la Como (Italia), dotat cu premii totale de 45.730 de euro, după ce l-a învins pe italianul Andrea Arnaboldi cu 7-6 (4), 4-6, 7-6 (2).

Copil (31 ani, 349 ATP) a obţinut victoria după aproape trei ore de joc (2 h 44 min), în care a reuşit 23 de aşi în duelul cu favoritul numărul opt.

Marius Copil l-a mai învins pe Arnaboldi (34 ani, 199 ATP) şi în 2015, în calificări la Brisbane, cu 1-6, 6-3, 6-2.

Copil, venit din calificări, şi-a asigurat un cec de 730 de euro şi 11 puncte ATP, iar în optimi îl va înfrunta pe francezul Kenny De Schepper (35 ani, 359 ATP), pe care l-a mai învins de două ori, în 2013 la Orleans, în primul tur, cu 7-5, 6-3, şi în 2016, în calificări la Wimbledon, cu 7-5, 6-4.

Tot marţi, Cezar Creţu a fost învins de italianul Giulio Zeppieri, al doilea favorit, cu 7-6 (1), 6-2, după o oră şi 31 de minute. Italianul a salvat toate cele cinci mingi de break create de Creţu, care s-a ales cu 450 de euro şi 4 puncte ATP.

Citeşte şi: Emma Răducanu, mult sub aşteptări! Britanica, eliminată deja de la US Open

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS