4.5 C
Craiova
vineri, 27 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportZi istorică pentru canotajul românesc! Aur mondial la dublu vâsle și 8+1 feminin

Zi istorică pentru canotajul românesc! Aur mondial la dublu vâsle și 8+1 feminin

Zi perfectă pentru România, la Mondialele de la Racice! După ce Ancuța Bodnar și Simona Radiș au câştigat a 18-a cursă consecutivă, cucerind aurul la dublu vâsle, a venit rândul ca echipajul feminin de 8+1 al ţării noastre să urce pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.

Fetele „de aur“ nu mai știu să piardă

După titlul european și olimpic, Bodnar și Radiș au câștigat și aurul mondial, la Racice (Cehia). Este ceva incredibil pentru acest sport. Practic, cele două nu au mai pierdut nicio cursă de la Mondialul din 2019, de la Ottensheim (Austria). Pe 1 septembrie 2019, neo-zeelandezele Brooke Donoghue și Olivia Loe câștigau aurul, învingându-le pe românce. Ancuța și Simona erau însă la început, abia formaseră echipa în barcă!

Anul acesta, Simona și Ancuța au triumfat din nou la Campionatele Europene de la Munchen. Singurul titlu care le lipsea din palmares era cel mondial, care a venit la Racice. Pornite pe culoarul al treilea, cele două românce s-au instalat din start la conducere. Olandezele Roos de Jong și Laila Youssifou s-au luat după ele, dar la jumătatea cursei, ”tricolorele” puseseră deja 10 metri avans. Pe următoarea parte a cursei, ”lalelele” au dat senzația că pot să revină, au mai recuperat unul-doi metri.

Acum, pe final, româncele au „apăsat pe accelerație“, barca lor a început să „zboare“ și a trecut prima linia de sosire. O victorie fără emoții, un titlu care demonstrează încă o dată hegemonia româncelor în această cursă.

Aurul chiar de ziua de naștere

Ancuța Bodnar a împlinit chiar duminică, în ziua finalei de la Racice, 24 de ani. A fost cel mai frumos cadou pe care și l-a făcut sportiva născută la Suceava. O zi de naștere pe care Ancuța nu o va uita niciodată. 

Venită în ziua în care a câștigat aurul mondial! Ancuța a avut parte de o mare surpriză, toată tribuna de la Racice i-a cântat ”La mulți ani!”, iar oficialii români i-au oferit pe podium și un tort.

La mare distanță de urmăritoare

De partea cealaltă, România (Magdalena Rusu, Iuliana Buhuş, Adriana Ailincăi, Maria Tivodariu, Mădălina Bereş. Amalia Bereş, Ioana Vrînceanu, Simona Radiş, Victoria-Ştefania Petreanu) a dominat de la început până la sfârşit proba regină a canotajului, fiind cronometrată cu timpul de 06 min 01 sec 14/100, la distanţă de Olanda (06:05.04) şi Canada (06:07.51). România nu mai câştigase aurul în proba de 8+1 la Mondiale din 2017, de la Sarasota (Florida). Anterior, în ciuda prestaţiilor de gală la Jocurile Olimpice, echipajul feminin de 8+1 nu mai câştigase aurul la CM din 1999.

A fost a 4-a medalie de aur a ţării noastre în Cehia, la Mondiale, după ce în precedentele zile, Ionela Cozmiuc, la simplu vâsle feminin, categorie uşoară (vineri), şi echipajul masculin de dublu rame, alcătuit din Marius Cozmiuc şi Sergiu Bejan (sâmbătă) au urcat, de asemenea, pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.

Citește și: Canotaj / O nouă cursă, un nou aur! Cozmiuc şi Bejan au impresionat la dublu rame

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS