8.4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportHandbalProbleme de lot pentru Pera! Crina Pintea nu mai merge în cantonamentul naţionalei

Probleme de lot pentru Pera! Crina Pintea nu mai merge în cantonamentul naţionalei

Naţionala României va participa pentru a 14-a oară la turneul final al Campionatului European, iar ediţia din 2022 va avea loc între 4 şi 20 noiembrie şi va fi găzduită de oraşele Ljubljana, Celje, Skopje şi Podgorica. Problema este că, înaintea debutului la acest European, selecţionerul Florentin Pera are mari probleme cu lotul.

Crina Pintea, pivotul celor de la CSM București, are probleme la șold și nu vine în cantonamentul echipei naționale. Se speră recuperarea ei până la startul lui Euro 2022, dar un verdict clar nu putem oferi, cel puţin pe moment. De asemenea, Sorina Tîrcă este răcită și nu va ajunge nici ea la convocare. Aşadar, se va merge în cantonament la Cheile Grădiștei doar cu 16 jucătoare.

Per total, 9 jucătoare lipsesc din lotul României din diverse motive, legate de vaccin sau accidentări. Naţionala s-a reunit deja luni, iar programul ce urmează include un cantonament la Cheile Grădiştei, după care va face o oprire la Tatabanya, pentru amicalele cu Ungaria (29 octombrie) şi cu Germania (2 noiembrie), participante şi ele la CE2022.

Apoi, România va pleca în 3 noiembrie spre Skopje, unde va disputa meciurile din grupa C preliminară: în 5 noiembrie, cu Olanda (ora 21.30), în 7 noiembrie, cu Franţa (21.30) şi în 9 noiembrie, cu Macedonia de Nord (19.00).

„Nu ştiu când România s-a mai confruntat cu asemenea probleme“

Selecţionerul Florentin Pera a declarat că nu ştie când România s-a mai confruntat cu atâtea probeleme de lot înaintea unui turneu final.

„Sunt foarte multe absenţe. Nu ştiu când România s-a mai confruntat cu asemenea probleme. Îmi pare rău de situaţie, sunt independente de mine, de echipă. Asta este, nu trebuie să ne plângem, trebuie să facem tot ce ţine de noi să avem o gândire pozitivă. Trebuie să avem atitudine, să ne mobilizăm şi să depăşim aceste probleme. Nu trebuie să ne uităm în spate, trebuie să privim numai înainte, să facem o pregătire bună, să facem o atmosferă bună, să arătăm ca o echipa unită şi să dăm totul pe teren la fiecare meci. Şi eu ca antrenor mi-aş fi dorit să am cele mai bune jucătoare în acest moment, însă sunt lucruri care chiar nu ţin de noi.

Fetele nu au vrut să se vaccineze multe dintre ele, este opţiunea lor, nu trebuie condamnate. Până la urmă e un lucru care nu ţine de partea sportivă. Încerc să le încurajez pe fete, să uităm toate problemele acesta, să ne focusăm doar pe pregătire şi pe formarea unei echipe care să lupte la acest European pentru toţi suporterii noştri“, a declarat selecţionerul.

Grupa tare de la Euro nu-l sperie pe Pera

Pera consideră că naţionala României are o grupă dificilă la acest turneu final, având în vedere că va întâlni Franţa, Olanda şi Macedonia de Nord.

„Într-adevăr, este o grupă foarte dificilă, primul nostru joc este foarte important, cu Olanda, o echipă care an de an a fost între cele mai bune la turneele finale, o echipă care se luptă la medalii şi are ca obiective să ajungă în top 3. Însă asta nu face decât să ne motiveze. Franţa este campioană olimpică, o echipă extrem de valoroasă, iar Macedonia, echipa gazdă, care beneficiază de terenul propriu. Eu am încredere în echipă. Avem jucătoare valoroase, chiar dacă problemele în formarea lotului s-au intensificat parcă de la zi la zi.

Pe lângă cele patru accidentate iniţial, au mai apărut şi alte probleme. Crina Pintea este o jucătoare care la momentul acesta este sub semnul întrebării. Nu ştim în ce măsură va putea veni la Campionatul European. Ar reprezenta o pierdere mare, ţinând cont de faptul că are experienţă şi are un rol important şi în faza de apărare, nu numai în atac. Dacă va ieşi şi Crina vor fi probleme destul de mari. Ieri am avut emoţii şi în privinţa Sorinei Tîrcă (Grozav), este puţin răcită, însă am înţeles că este totul în regulă. Sunt practic şase jucătoare accidentate, nu mai punem la socoteală şi jucătoarele care nu s-au vaccinat. Sigur este dreptul fiecăreia şi am întâmpinat foarte multe dificultăţi în formarea lotului. Dar asta este, ne-am adaptat. Am încredere în jucătoare, sunt foarte motivate. Îmi doresc ca la Campionatul European să arătăm ca o echipa unită, care luptă indiferent de adversar“, a completat antrenorul naţionalei.

Focus pe defensivă

Tehnicianul îşi doreşte ca pe faza de apărare naţionala României să fie mult mai bună la acest turneu final.

„Noi ne dorim la fiecare partidă să luptăm până la ultima picătură de energie, să luptăm pentru fiecare minge, să arătăm cât mai bine. Luptăm pentru suporterii noştri şi eu am încredere, cu toate problemele cu care ne-am confruntat în formarea echipei pentru acest campionat european, că toate jucătoarele se vor mobiliza, vor fi motivate şi am convingerea că vor da tot ce au mai bun pe teren la fiecare meci. Eu zic că am arătat din ce în ce mai bine la fiecare meci.

Cred eu că faza de apărare trebuie să fie la un nivel cât mai bun. Dacă vom reuşi acest lucru am convingerea că vom putea produce surprize. Nu suntem cotaţi în primele două echipe în grupă, suntem în urna a treia. Va trebui să facem tot ce depinde de noi să revenim cât mai sus, în aşa fel încât în viitoarele competiţii şi la tragerea la sorţi pentru Campionatul Mondial să putem avea adversari mai facili”, a mai spus Pera, citat de Agerpres.

Florentin Pera: „Am încredere că vom face lucruri bune“

Selecţionerul României speră ca echipa sa să reuşească să fie surpriza Campionatului European, având în vedere absenţele din lot.

„Emoţiile mele sunt constructive, sigur că mi-aş fi dorit să am echipa cea mai bună la acest European, să am cât mai multe soluţii, pentru că în special în faza de apărare suferim. Dacă în atac avem câteva jucătoare valoroase, care pot ajuta foarte mult, în faza de apărare va fi destul de dificil. Mai mult decât atât sunt toate meciurile foarte tari, e greu să mergi cu un nucleu de jucătoare foarte restrâns, în special la linia de 9 m, fără a avea schimbări. Nu este simplu. Nu mă ia cu frisoane, eu sunt un tip ambiţios, am trecut prin multe ca antrenor.

La echipa naţională e un nou drum pentru mine. Sunt onorat, sunt motivat şi am încredere că vom face lucruri bune. Poate vom fi surpriza plăcută a acestui turneu final, de ce nu, ne dorim acest lucru. Indiferent de situaţie, eu sunt un antrenor care nu cedează şi voi face tot ce ţine de mine pentru a le implementa această mentalitate de învingătoare. Caracterele puternice se văd la greu. Sigur că la Campionatul European este mai greu, dar o clasare bună ne poate asigura o tragere la sorţi mai uşoară pentru Campionatul Mondial”, a încheiat Pera.

Lotul României:

portari: Diana Ciucă (CS Rapid Bucureşti), Yuliya Dumanska (CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud), Daciana Hosu (SCM Râmnicu Vâlcea);
interi stânga: Cristina Neagu (CSM Bucureşti), Bianca Bazaliu (CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud), Diana Lixăndroiu (CSM Slatina), Sorina Grozav (CS Rapid);
Centri: Laura Pristăviţa (CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud), Eliza Buceschi (CS Rapid);
extreme dreapta: Alexandra Badea (CS Rapid), Sonia Seraficeanu (CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud), Mihaela Mihai (CSM Bucureşti);
extreme stânga: Nicoleta Dincă (CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud), Alexandra Dindiligan (CSM Bucureşti), Corina Lupei (SCM Râmnicu Vâlcea);
pivoţi: posibil – Crina Pintea (CSM Bucureşti), Lorena Ostase (CS Rapid), Andreea Ţîrle (Minaur Baia Mare).
antrenori: Florentin Pera (principal), Bogdan Burcea (secund), Ildiko Barbu Kerekes (portari).

Citeşte şi: Florentin Pera şi-a ales echipa! Vezi cu ce lot va ataca România Europeanul!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS