0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportRugby / Amical reușit al naționalei cu Chile. Final incitant pe „Arcul de Triumf“!

Rugby / Amical reușit al naționalei cu Chile. Final incitant pe „Arcul de Triumf“!

Naţionala de rugby a României a câştigat cu scorul de 30-23 (20-5) meciul amical cu Chile, disputat sâmbătă, pe Stadionul naţional „Arcul de Triumf“ din Bucureşti. A fost prima partidă a „Stejarilor” din seria celor trei programate în calendarul competiţional internaţional din această toamnă.

În faţa a aproximativ 3.000 de spectatori, tricolorii au obţinut victoria, dar nu fără emoţii. După o primă repriză foarte bună, băieții noștri au slăbit tempo-ul în partea a doua, oferind oaspeţilor posibilitatea de a recupera pas cu pas. La un moment dat, Chile a avut șansa de a întoarce rezultatul, dar finalul a fost al României.

Scorul a fost deschis în minutul 10, de debutantul Atila Septar, care a culcat balonul în terenul de ţintă al oaspeţilor.  Tudor Boldor a transformat eseul, după care tot acesta, în minutul 17, a reuşit transformarea unei alte lovituri de pedeapsă. Asaltul tricolorilor spre buturile adverse a continuat, iar în minutul 25 a fost rândul lui Marius Simionescu să marcheze un eseu, transformat de Boldor, astfel încât la mijlocul primului mitan România conducea cu 17-0.

Chilienii au avut o tresărire de orgoliu în minutul 32 după ce au presat în 22-ul „Stejarilor”, izbutind un eseu, netransformat, marcat de Clemente Saavedra. Vlăduţ Popa a restabilit însă diferenţa pe tabela de marcaj după o lovitură de pedeapsă primită de „Stejari” în urma unui placaj înalt făcut de un chilian, iar scorul pauzei a fost 20-5 pentru România, informează Agerpres.

Final palpitant

În mitanul secund, oaspeţii, care au ieşit mult mai motivaţi de la vestiare, au marcat în minutul 50 cel de-al doilea lor eseu, netransformat însă, pentru ca după alte zece minute, Santiago Videla să mai aducă 3 puncte pentru Chile. La scorul de 20-13, tricolorii au mărit ritmul, au dat mai mult drumul la minge, au stat mai mult în jumătatea de teren a oaspeţilor, obţinând o lovitură de pedeapsă, transformată de Vlăduţ Popa, în minutul 63.

După scurt timp însă, chilienii au profitat de o pasă greşită, iar după o cursă solitară de aproape 40 de metri Matias Garafulic a culcat balonul în terenul nostru de ţintă. Videla a transformat eseul, iar scorul a ajuns la 23-20. Finalul a fost interesant. Românii au forţat pentru înscrierea unui eseu, pe care până la urmă l-au reuşit, în minutul 73, prin Kamil Sobota, transformat de Popa, iar chilienii au mai pus trei puncte pe tabela de marcaj, în minutul 77, prin acelaşi Videla.

Următorul meci-test al naţionalei noastre va fi pe data de 13 noiembrie, contra Uruguay, tot la Bucureşti, iar apoi, pe 19 noiembrie, România va înfrunta Samoa.

Citește și: Stere Halep a răbufnit: „Noi suntem curaţi ca lacrima în faţa Domnului!“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS