SCMU Craiova a produs marea surpriză şi a învins Fenerbahce, în manşa tur din 16-imile CEV Cup. La finalul partidei, Dan Pascu, antrenorul formaţiei alb-albastre s-a arătat impresionat de dăruirea şi de jocul echipei sale şi a mărturisit că săptămâna viitoare pleacă la Istanbul ca să obţină calificarea.
„A fost un meci extraordinar, o dăruire totală din partea băieţilor mei. În primul set şi-au spus cuvântul miza şi debutul în cupele europene, dar apoi echipa s-a dezlănţuit şi a jucat din ce în ce mai bine. Este o victorie mare împotriva unei formaţii mari. Dorinţa de a câştiga a fost fantastică. Totul a mers ca la carte, atacul, preluările, tot. Mă bucur că am reuşit să depăşim momentele în care am pierdut trei-patru puncte la rând. Atmosfera a fost senzaţională, nu am mai trăit de mult timp aşa ceva în Polivalentă. Le mulţumesc din suflet tuturor că au fost alături de noi şi că ne-au susţinut aşa cum au putut mai bine. Îi aştept şi la meciurile din campionat.
La Istanbul să fiţi convinşi că meciul va fi cu totul altfel. Ei se vor pregăti foarte bine, vor pregăti tactic bine meciul, pentru că acum ne cunosc deja. Îşi vor face o strategie pentru a ne învinge, dar mergem acolo să facem un meci mare şi să ne calificăm. Acesta a fost un meci epuizant din toate punctele de vedere, s-a şi observat pe feţele băieţilor. Trebuie să ne recuperăm până la meciul de sâmbătă cu Dej şi suntem obligaţi să-l tratăm cu seriozitate“, a spus Dan Pascu.
Citeşte şi: Volei (f) / SCMU Craiova nu a obţinut nimic din disputa cu Voluntari