0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportBaschetSCMU Craiova şi Athletic Constanţa merg la braţ în Final 8-ul Cupei României

SCMU Craiova şi Athletic Constanţa merg la braţ în Final 8-ul Cupei României

CSM ABC Athletic Constanţa a învins-o pe SCMU Craiova cu scorul de 78-77 (22-16, 23-19, 18-21, 15-21), vineri, în Grupa B a Cupei României la baschet masculin, dar ambele echipe s-au calificat la turneul Final 8 al competiţiei.

Athletic Constanţa merge mai departe din postura de câştigătoare a grupei, iar SCMU Craiova ca „lucky loser”.

La începutul ultimului sfert, constănţenii conduceau cu 68-59, dar echipa din Bănie avea 77-76 când mai erau 45 de secunde. Vytenis Cizauskas a adus victoria gazdelor când mai erau 16 secunde, după două aruncări libere transformate. Jakob Lovrenc Cebasek a fost MVP-ul echipei de la malul Mării, cu 24 puncte şi 5 recuperări. De la formaţia olteană s-au remarcat Dimitrije Nikolic, 15 p, 3 rec, Cortez Lamar Edwards, 12 p, 8 rec, 14 pd, Bogdan Ţîbîrnă, 12 p, 3 rec, George Blaj Voinescu, 10 p, 6 rec, Topias Sakari Palmi, 11 p, 3 rec, Shawn Domonique Hopkins, 13 p.

Au mai obţinut deja calificarea la turneul Final 8: CSM CSU Oradea (câştigătoarea Grupei A), U-Banca Transilvania Cluj-Napoca (câştigătoarea Grupei C), CSO Voluntari (câştigătoarea Grupei D), SCM Timişoara (câştigătoarea Grupei E) şi Rapid Bucureşti (câştigătoarea Grupei F). Acestora li se adaugă FC Argeş, din postura de „lucky loser”.

Citeşte şi: Baschet / SCMU Craiova, victorie lejeră cu Laguna București în Cupa României

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS