6.2 C
Craiova
marți, 24 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisBegu urcă pe 28 WTA după semifinala de la Adelaide! Românca e cap de serie la AO

Begu urcă pe 28 WTA după semifinala de la Adelaide! Românca e cap de serie la AO

Irina Begu s-a oprit în semifinalele turneului WTA de la Adelaide, însă performanța reușită în Australia o va ajuta pe sportiva noastră să urce în ierarhia mondială.

Astfel, Irina va înregistra un salt de șase locuri în clasamentul WTA, ea urmând să se afle pe 28 începând de săptămâna viitoare. Cu 1472 de puncte acumulate, Begu se apropie astfel de cea mai bună performanță a carierei: clasarea pe locul 22 (pe 22 august 2016).

Mai mult de atât, Irina Begu va fi cap de serie la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, programat între 16 și 29 ianuarie, informează freelancer-ul Daniel Radu. Irina Begu va fi singura româncă pe lista capilor de serie, în condițiile în care Simona Halep (31 de ani, locul 10 WTA) nu va participa din cauza suspendării provizorii pentru dopaj.

Cinci jucătoare din România vor participa la Australian Open 2023 direct pe tabloul principal: Irina Begu (34 WTA), Sorana Cîrstea (45 WTA), Ana Bogdan (56 WTA), Jaqueline Cristian (146 WTA) și Patricia Țig (790 WTA).

Citeşte şi: Cîrstea a trecut de Kanepi şi e pe tabloul principal de la Adelaide 2. Ana Bogdan a pierdut

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS