10.1 C
Craiova
marți, 19 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisGabriela Ruse nu a reuşit prea multe la Hua Hin. Românca, eliminată în primul tur

Gabriela Ruse nu a reuşit prea multe la Hua Hin. Românca, eliminată în primul tur

Gabriela Ruse a fost învinsă de Na-Lae Han (Coreea de Sud) cu 6-4, 1-6, 6-4, marţi, în prima rundă a turneului WTA 250 de la Hua Hin (Thailanda), dotat cu premii totale de 259.303 dolari. Ruse a făcut numeroase erori în acest meci, în care jucătoarea din Coreea a obţinut o victorie muncită, după două ore şi 12 minute.

Românca a fost dominată în primul set, Han a avut chiar 4-1, dar Ruse a revenit, a salvat două mingi de set şi a făcut break, apropiindu-se la 4-5. Din păcate, într-un moment important, Gabi a greşit pe propriul serviciu şi a cedat setul cu 6-4. Ruse a evoluat la nivelul său obişnuit doar în setul secund, pe care şi l-a adjudecat cu 6-1. În decisiv, jucătoarea din România a început din nou să facă erori simple, mai ales pe finalul setului, înclinându-se cu 4-6.

Cele două jucătoare s-au mai întâlnit o dată, în 2019, în semifinale la Yokohama, românca impunându-se cu 7-5, 7-5.

Ruse va primi pentru participare 2.804 dolari şi un punct WTA, însă va continua la dublu, unde ea şi ucraineanca Marta Kostiuk, semifinaliste la Australian Open, vor juca în primul tur contra chinezoaicelor Xinyu Wang/Lin Zhu.

Citeşte şi: Ana Bogdan a părăsit destul de repede turneul de la Lyon

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS