0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportHandbalHandbal / „U“ Craiova dă peste Piteşti şi în campionat şi în Cupă

Handbal / „U“ Craiova dă peste Piteşti şi în campionat şi în Cupă

Handbaliştii de la Universitatea Craiova reintră în focuri din această săptămână, cu play-off-ul de tineret din Divizia A. De asemenea, la mijlocul săptămânii viitoare va avea loc şi turul 1 al Cupei României, unde oltenii se vor duela cu CSU Piteşti, formaţie pe care o vor întâlni cu câteva zile înainte şi în campionat.

Săptămâna aceasta debutează jocurile oficiale pentru Universitatea Craiova în Seria C a play-off-ului de tineret, din cadrul Diviziei A. Alb-albaştrii fac parte din grupa cu CSU Piteşti, Sânnicolau Mare, CSU Timişoara şi SCM Timişoara, iar obiectivul este unul clar, şi anume clasarea pe primul loc.

Aventura trupei lui Dumitrescu şi Popescu începe de joi, 9 februarie, de la ora 16.00, când în sala „Ion Constantinescu“ va avea loc disputa cu Sânnicolau Mare, una dintre rivalele grupării din Bănie. La doar trei zile distanţă, craiovenii vor avea meci complicat de campionat la Piteşti, cu CSU (duminică), pentru ca la mijlocul săptămânii viitoare să se dueleze încă o dată cu formaţia argeşeană, de această dată în Cupa României. Aşadar, programul Universităţii Craiova din următoarea perioadă este unul plin, dar şi obiectivele sunt destul de îndrăzneţe.

Costin Dumitrescu: „Finalul meciului cu Galaţi a făcut ca toată lumea să se bucure“

Contactat de GdS, unul dintre antrenorii formaţiei din Bănie, Costin Dumitrescu, a povestit pe scurt despre duelul cu Galaţi, din prima fază a Cupei României.

„Am ajuns în turul 1 al Cupei României după un meci frumos cu CSM Galaţi, care a entuziasmat publicul destul de numeros prezent la sală. Finalul de joc a făcut ca toată lumea să se bucure tare de victorie, pentru că a venit după ce am fost conduşi chiar şi la cinci goluri de o echipă văzută mai bună decât noi. Galaţiul are o echipă cu mulţi jucători buni şi din acest motiv a fost un pic surpinzător rezultatul, iar publicul a sărit în sus de bucurie.

A fost o altfel de motivare faţă de alte jocuri. Contează că am citit adversarul, aşa cum ar trebui să se întâmple la fiecare meci, iar lucrurile care ne-au surprins în prima parte s-au întâmplat mult mai rar în a doua. A contat şi faptul că i-am făcut pe jucători să conştientizeze că nu trebuie să aibă o presiune în plus, pentru că această Cupă e o altfel de competiţie decât campionatul şi, dacă putem obţine o victorie, nu poate să fie decât îmbucurător“, a spus Costin Dumitrescu.

Primul hop…Sânnicolau Mare!

Primul joc al alb-albaştrilor va fi în compania echipei din Sânnicolau Mare, joi, de la ora 16.00, iar antrenorul Craiovei a menţionat că următoarele trei partide vor fi extrem de complicate. Totodată, acesta a anunţat că unul dintre jucătorii vechi a decis să nu mai continue alături de echipă.

„Avem acum două meciuri cu Piteşti în deplasare, unul în campionat, iar celălalt în Cupă, dar înainte de ele va fi disputa complicată cu Sânnicolau Mare, de joi (ora 16.00). Ştim cu toţii câtă încrâncenare este de fiecare dată la un joc cu Sânnicolau şi că ambele formaţii îşi doresc victoria. Din acest motiv, pregătim bine jocul şi sperăm să obţinem un rezultat mulţumitor. Referitor la Piteşti, pot spune că echipa are un joc agresiv, conţine jucători buni, care au „mirosit“ handbalul de performanţă. Cu siguranţă vor fi două meciuri de luptă şi vrem ca măcar în unul să ne impunem. Punem accent pe meciul de campionat doar pentru că este primul, nu din alte motive. Vom juca la acelaşi nivel şi în duelul din Cupa României. Cele două jocuri pot fi diferite.

Noi ştim echipa Piteştiului, dar nu la perfecţie, pentru că mereu pot exista modificări, dar în primul meci vom vedea cu exactitate ceea ce pot şi vom avea şansa să pregătim tactic mult mai bine a doua partidă. Am pierdut un jucător din cauze personale, pe Codruţ Păun. Radu Guşatu încă nu este 100% refăcut, dar e prezent la antrenamente, a fost mereu alături de echipă şi ne putem baza pe el la următoarele meciuri“, a adăugat Costin Dumitrescu.

Citeşte şi: SCM Craiova a muncit din greu cu CSM Galați pentru cele trei puncte

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS