2.9 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisDebut acceptabil pentru Sorana Cîrstea şi Irina Begu la Indian Wells

Debut acceptabil pentru Sorana Cîrstea şi Irina Begu la Indian Wells

Indian Wells, primul turneu WTA 1000 al anului, și-a aflat structura, în această dimineață. România are două reprezentate la simplu, dar Irinei Begu și Soranei Cîrstea li se poate adăuga și Gabriela Ruse, care e în ultimul tur al calificărilor.

Sorana Cîrstea este pe jumătatea de tablou a liderului WTA, Iga Swiatek, pe care o poate întâlni în sferturile de finală. Sportiva noastră va începe turneul cu un meci care nu ar trebui să îi pună mari probleme, urmând a întâlni o sportivă venită din calificări. În turul secund, sportiva noastră o va întâlni pe Madison Keys, sportivă care are prim tur liber, ca urmare a statutului de cap de serie 19. Cele două s-au întâlnit o singură dată, pe zgura de la Madrid, în 2019, când Sori a produs surpriza impunându-se cu 3-6, 6-4, 6-1. În măsura în care va trece de primele două tururi, Cîrstea o va avea ca adversară în turul 3, cel mai probabil, pe Liudmila Samsonova, cap de serie 12.

În ceea ce o privește pe Irina Begu, aceasta este pe sfertul capului de serie numărul 2, Aryna Sabalenka, nimeni alta decât învingătoarea de la Australian Open. Pe acest sfert se mai află și Belinda Bencic, sportivă aflată în mare formă. Begu își va începe aventura în California contra cehoaicei Linda Noskova. În turul secund, Irina o va avea ca adversară pe Amanda Anisimova, cap de serie 31. Cele două s-au întâlnit de două ori până în prezent, de fiecare dată impunânu-se sportiva din SUA.

Indian Wells se desfășoară în perioada 6-19 martie.

Citeşte şi: Gabi Ruse a trecut de Martincova, dar mai are un pas până pe tabloul principal de la Indian Wells

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS