0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisNicholas Ionel merge în optimi la Istanbul! Victorie frumoasă cu Oriol Batalla

Nicholas Ionel merge în optimi la Istanbul! Victorie frumoasă cu Oriol Batalla

Tenismanul român Nicholas David Ionel s-a calificat în optimile de finală ale turneului challenger de la Istanbul, dotat cu premii totale de 73.000 de euro, marţi, după ce l-a învins pe spaniolul Oriol Roca Batalla cu 7-6 (7/3), 6-0. Ionel (20 ani, 229 ATP), al optulea favorit, s-a impus după o oră şi 26 de minute în faţa unui iberic (273 ATP) mai experimentat (29 ani).

În primul set, Roca Batalla a condus cu 5-3, dar românul a reuşit să egaleze, 5-5, iar apoi a făcut diferenţa în tiebreak.

Nicholas David Ionel şi-a asigurat un cec de 1.165 de euro şi 7 puncte ATP, iar în optimi îl va înfrunta pe polonezul Daniel Michalski (23 ani, 278 ATP).

Michalski a câştigat singurul duel dintre cei doi, în 2021, într-o finală ITF la Antalya, cu 6-3, 6-4.

Citeşte şi: Gabriela Ruse, învinsă de Bucșa, a fost eliminată de la Indian Wells

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS