-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportCulturism şi fitness | România, locul 1 pe naţiuni la Campionatul Balcanic. Costel Torcea, fericit!

Culturism şi fitness | România, locul 1 pe naţiuni la Campionatul Balcanic. Costel Torcea, fericit!

-

Lotul României de culturism şi fitness s-a întors cu tolba plină de medalii de la Campionatul Balcanic, desfăşurat la finele săptămânii trecute în Macedonia. Bilanţul este extraordinar: 16 medalii de aur, 13 de argint şi 14 de bronz. Mai mult, România a câştigat un nou titlu balcanic pe naţiuni!

„A fost un concurs destul de obositor“

Selecţionerul loturilor României în materie de culturism şi fitness, Costel Torcea, a vorbit în exclusivitate cu GdS Sport despre ultima mare performanţă a tricolorilor.

„A fost un concurs pe care sportivii noştri l-au dominat aproape în totalitate. Se vede şi rezultatul: suntem campioni balcanici pe echipe a 5-a oară! Pentru sportivi a fost un concurs destul de obositor şi îşi va pune amprenta asupra celor care vor merge şi la Campionatul European din Spania, care va avea loc săptămâna viitoare.

Această competiţie i-a marcat şi pe cei noi de la lotul naţional. Sunt convins că au avut ce învăţa şi această experienţă îi va ajuta pe viitor. Din punct de vedere organizatoric a fost un concurs reuşit. Asta şi datorită efortului făcut de Federaţia Română de Culturism şi Fitness, chiar dacă s-a ţinut în Macedonia. Federaţia noastră a asigurat secretariatul, dar şi multe alte probleme de organizare prin oamenii pe care îi are şi pe care i-a pus la dispoziţie“, a spus maestrul.

Costel Torcea ne-a explicat şi „explozia“ rezultatelor excelente din ultimii ani: „Datorită numărului mare de participanţi în cadrul Campionatului Naţional, în ultimii ani numărând peste 1000 de sportivi, aria de selecţie a fost mare. Este mult mai bună pentru noi, selecţionerii, şi este şi mai productivă. Se pare că de la an, la an, concurenţa este foarte mare, iar forma de concurs este foarte bună, iar la lotul naţional intră cei mai buni“.

„Gladiatorii“ craioveni intră pe scenă la Europene

Surprinzător pentru mulţi, la Campionatul Balcanic din Macedonia nu a participat niciun sportiv legitimat la CS Gladiator Gym. Clubul craiovean a strălucit pe podium în ediţiile anterioare. Se pare că reprezentanţii Băniei vor lua cu asalt viitoarea mare competiţie, Campionatul European din Spania. În mare formă este Florentin Corbeanu, medaliat cu aur în ediţia trecută de la Santa Susanna.

„De data aceasta, la Campionatul Balcanic nu am avut niciun gladiator. Toţi sportivii clubului nostru, selecţionaţi în număr de nouă, vor merge la Campionatul European. Acolo, anul trecut România a ieşit foarte bine. Dacă în ultimii ani a ocupat locul trei sau doi pe naţiuni, ediţia trecută a reuşit să câştige titlul de campioană europeană.

Vorbind din punct de vedere al sportivului şi al antrenorului ştiu cât de greu este să ne menţinem în vârf atunci când obţinem un rezultat atât de mare. Este o vorbă: e uşor să ajungi şi greu să te menţii. Sper să nu fie atât de adevărată şi să ne fie greu să ne menţinem titlul european, dar ştiţi cum este în sport. Cum noi am fost o surpriză la nivel european şi mondial, tot aşa poate apărea o nouă surpriză.

Eu sunt convins că sportivii selecţionaţi vor fi în cea mai bună formă. Am discutat mereu cu ei. Au înţeles că nu avem voie să-i dezamăgim pe cei care sunt în spatele nostru şi ne susţin cu ardoare. Sunt mulţi oameni care muncesc şi care stau în spatele acestor reuşite, chiar dacă nu se văd“, a subliniat Costel Torcea.

Citeşte şi: FRF a anunţat locul şi data disputării finalei Cupei României

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Doi craioveni, condamnaţi definitiv pentru vandalizarea sediului FCU Craiova

Curtea de Apel Craiova a respins apelul formulat de un bărbat condamnat la opt luni de închisoare, cu amânarea executării pedepsei, pentru distrugere. Potrivit anchetatorilor, în dimineaţa zilei de 9 martie, doi bărbaţi au aruncat cu o substanţă neagră pe clădirea monument istoric în care are sediul FCU Craiova. Cu aceeaşi substanţă a fost stropit şi un Mercedes parcat în faţa clubului. Al doilea inculpat din dosar a primit aceeaşi pedeapsă.

ȘTIRI GdS