Final de sezon pentru voleibalistele de la SCMU Craiova. Fetele antrenate de Marius Măcicășan au învins și în meciul doi pe CSM Știința Bacău, din deplasare, scor 3-1 (25-17, 25-21, 20-25, 25-17) şi astfel au încheiat pe locul al 9-lea sezonul 2022/2023 al Diviziei A1.
Formaţia din Bănie a condus ostilităţile încă din primul act şi nu a avut emoţii în niciun moment. După cum s-a desfăşurat disputa, pare incredibil rezultatul dintre cele două înregistrat în campionatul regular, atunci când Bacăul s-a impus cu 3-0. Acum, oltencele s-au impus clar şi termină în faţa adversarelor lor.
SCMU Craiova: Talita 11 p, Stan 7, Stoian 13, Mănuc 8, Badiu-Savu 4, Marciu 8 – Țumeanu (L). Au mai intrat: Rankovic și Boris 1.
Citeşte şi: Constantin Din salută prezenţa lui CSM Bucureşti şi Rapid în sferturile Ligii