0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisSorana Cîrstea nu a rezistat prea mult la Strasbourg! Eşec în primul tur

Sorana Cîrstea nu a rezistat prea mult la Strasbourg! Eşec în primul tur

Sorana Cîrstea a fost învinsă de Clara Burel (Franţa) cu 7-6 (7/5), 7-5, luni, în prima rundă a turneului WTA de la Strasbourg, dotat cu premii totale de 225.480 de euro. Cîrstea (33 ani, 31 WTA), a cincea favorită, s-a înclinat după două ore de joc şi astfel părăseşte prea repede turneul din Hexagon.

Primul set a fost destul de echilibrat, iar românca a condus cu 3-2, 5-4 şi 6-5, înainte de a ceda în tiebreak cu 5-7. Cîrstea a avut 3-0 în actul secund, dar Burel (22 ani, 122 WTA) s-a apropiat la 3-2. Apoi Sorana a condus cu 4-2, însă a pierdut trei game-uri consecutive, iar scorul s-a strâns. În cele din urmă, Burel s-a impus cu 7-5, câştigând ultimul game contra serviciului la a şasea minge de meci.

Clara o va întâlni în turul al doilea pe Kaia Kanepi (76 WTA), după ce jucătoarea din Estonia a trecut de chinezoaica Xinyu Wang (78 WTA), scor 6-3, 6-2.

Sorana Cîrstea, care a pierdut şi anul trecut la Strasbourg în primul tur, s-a ales cu 2.546 de euro şi un punct WTA.

Internationaux de Strasbourg parte din categoria WTA 250, se dispută pe zgură, are premii totale în valoare de $259.303, iar campioana en-titre este Angelique Kerber.

Citeşte şi: Nici nu a debutat bine că a şi pierdut! Nicholas Ionel rămâne cu prezenţa la RG

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS