România produce din ce în ce mai multe sportive de calitate în ultimul timp, iar disciplina cea mai căutată de către sexul feminin pare să fie tenisul. În ultimul an, după „dispariţia“ Simonei Halep din prim-plan, România nu a mai avut rezultate excelente la nivel mondial, cele mai mari satisfacţii find triumful în câteva turnee ITF ale lui Jaqueline Cristian, dar şi prestaţiile Soranei Cîrstea la nivel de WTA.
GdS a evidenţiat, în schimb, o sportivă mai puţin cunoscută, dar care este de un potenţial uriaş. Este vorba despre Oana Gavrilă, o tenismenă din Craiova în vârstă de 25 de ani şi care are planuri extrem de îndrăzneţe pentru viitor. Oana se află, poate, în cea mai bună formă a carierei sale. Sportiva născută în Bănie are nu mai puţin de nouă victorii în ultimele 10 meciuri în proba de dublu, unde s-a şi impus la turneele de la Bodrum (Turcia, 60.000) Monastir 2 (Tunisia, 25.000) şi Santa Margherita (Italia, 25.000). În proba de simplu, tânăra tenismenă olteană se află pe poziţia 459 WTA, în timp ce la dublu este mult mai sus, chiar pe 172.
Contactată de GdS, Oana Gavrilă a acordat un amplu interviu în care a vorbit despre viaţa sa sportivă de până în momentul actual şi despre marile obiective de viitor pe care şi le-a impus. De asemenea, aceasta şi-a adus aminte şi cum s-a decis să meargă pe drumul tenisului, dar şi de un moment mai nefast din cariera sportivă.
Greu tenisul la început, dar apoi crează dependenţă
GdS: Bună ziua, Oana. Spune-mi câte ceva despre tine. Câți ani ai, de unde ești și de ce ai ales drumul tenisului?
Oana Gavrilă: Am 25 de ani, sunt din Craiova de origine şi am început pe acest drum al tenisului încă de mică. Părinţii m-au îndrumat spre tenis, pentru că eu eram prea mică la momentul respectiv ca să pot ştii ce vreau cu adevărat. Dintr-o coincidenţă mică, tatăl meu a cumpărat o rachetă de tenis de la cineva care avea nevoie de bani, mi-a pus-o în mână, m-a dus la terenurile de tenis de la „Baza Cojan“ şi imediat a început aventura mea în tenis. Mi-am continuat activitatea la clubul sportiv Kofe din Craiova în următorii 11 ani, înainte de a mă muta în București. L-am avut ca antrenor pe Teodor Vasile, cel de care pot spune ca m-a format ca jucatoare.
GdS: Cât de greu a fost începutul în tenis pentru tine?
O.G.: M-a atras acest sport chiar de la primele zile de practică şi primele schimburi de minge. La început a fost greu, asta e clar, mai ales când au început turneele, competiţiile. Era presiune, toată lumea avea aşteptări, voiau cu toţii să mă impun rapid. A început să-mi placă foarte mult în momentul în care am început să călătoresc. Mi-am dat seama că pot ajunge în toate colţurile lumii cu tenisul şi atunci a devenit şi mai serioasă toată această poveste a mea. Practic a fost momentul în care eu am decis să merg în continuare pe acelaşi drum, nu mai era decizia părinţilor.
GdS: Când consideri că a fost momentul în care te-ai acomodat total cu lumea tenisului? A fost nevoie să câştigi şi câteva meciuri şi să prinzi încredere în tine?
O.G.: Pe la 14-15 ani deja începusem să mă acomodez, înţelesesem ce înseamnă tenisul cu adevărat şi deja visam la ceea ce urma. Prinsesem ideea de turnee, deja jucam peste tot in țara dar și in afara, făceam antrenamente zilnic, îmbinând tenisul cu școala.
Nu e uşor să urci în clasament când intervin şi problemele
GdS: Cât de greu ți-a fost să urci în clasamentul WTA până pe poziția aceasta, 459?
O.G.: După perioada de juniorat am urcat destul de repede în clasamentul WTA. La juniori m-am descurcat destul de bine, am fost chiar şi locul 38 mondial, dar a urmat o accidentare şi mi-a fost mai greu apoi să mă regăsesc. S-a schimbat şi clasamentul, a apărut Covid-ul, deci nu prea mi se legau lucrurile bune. Stagnasem la un moment dat undeva pe la locul 600 şi nu mai urcam. Anul trecut eram destul de stresată cu tenisul şi am luat o decizie de a mă relaxa şi de a mă bucura mai mult de tot ce-mi oferă viaţa sportivă. Am început să joc mai bine, să am mai multe meciuri, să câştig, dar am şi călătorit mult mai mult. Am jucat săptămână de săptămână şi nu este uşor, nu oricine poate face asta. Contează mult să ai sprijin financiar, pentru că turneele sunt în toate părţile lumii şi costă drumurile şi cazările şi tot. Eu am avut noroc cu părinţii mei, care m-au sprijinit necondiţionat în fiecare moment.
O accidentare care a pus semne de întrebare
GdS: Ai avut și momente de impas până în prezent, cum ar fi accidentarea din 2018 sau 2019. Cât de repede ai trecut peste ea şi cum ai ales să continui să practici tenis?
O.G.: În 2018 am fost accidentată la genunchi, a fost un moment dificil al vieţii mele. A venit într-o perioadă grea, pentru că era vară, trebuia să particip la multe turnee şi pierdeam puncte. Nu am avut ce face, am realizat că trebuie să aştept. M-am apucat să mai învăţ o limbă nouă în acea perioadă, ca să am activitate. Când stai mult pe „bară“ şi nu faci altceva productiv, poţi să o iei puţin razna. A durat destul de mult recuperarea, pentru că nu ştiam exact ce e. Nu era de operat, părea că este ceva care trece rapid. A durat mai mult însă, iar apoi nu prea aveam încredere. Nu mă deplasam cum trebuie şi, până mi-am revenit complet, a durat ceva timp. Totuşi am continuat, pentru că am văzut că, după o pauză de două-trei luni, simţeam că îmi lipseşte tenisul. Eram convinsă că trebuie să mă reapuc.
Proba de dublu, în topul preferinţelor
GdS: În clasamentul de dublu ești a patra româncă, după Monica, Ruse și Bara. Se pare că aici te descurci și mai bine, fiind pe locul 172 WTA. Poți să ne spui cât de mare este diferența dintre un meci de simplu și unul de dublu?
O.G.: Jocul de dublu este complet diferit faţă de cel de simplu. De mică am jucat mai bine la dublu, îmi plăcea ideea de echipă, dar nu una prea mare. Mai voiam pe cineva lângă mine, să mă susţină, să ne ajutăm reciproc. Sunt o persoană pozitivă şi optimistă şi îmi place să împart asta cu cineva pe teren. Totodată, simt sprijinul celeilalte persoane în momentele dificile şi mă ajută enorm. Jocul de dublu este mai rapid, mai creativ, tactic e mai interesant, totul se mişcă mai repede. Şi la junioare am avut rezultate bune la dublu, dar acum, mai recent, am avut o explozie în clasament. Am şi găsit două fete cu care mă înţeleg bine, ne completăm pe teren şi contează mult.
GdS: Ai câștigat un turneu în Turcia, la Bodrum, la Monastir, dar și altele care au urmat. Cât de mare este satisfacția în momentul în care realizezi că eşti campioană într-o competiție?
O.G.: Cu cât mergi la turnee mai puternice, cu atât mai greu este să câştigi meciurile. Sentimentul din finală, când s-a terminat şi ai câştigat, este ireal. Practic faci parte din echipa cea mai bună din turneu.
Australian Open şi visul care nu pare imposibil
GdS: Cât de mult dorești să progresezi în tenis? Ti-ai făcut vreun plan, ți-ai pus vreun obiectiv aparte, o anumită clasare?
O.G.: Obiectivul meu ar fi să mă calific la Australian Open şi la simplu şi la dublu. Ca să ajung acolo, la simplu, trebuie să fiu în top 250 WTA, iar la dublu cam 90-100. Aş vrea să merg în paralel cu cele două probe, dar vedem ce mai urmează. Încerc să joc la turneele mari şi la cele de WTA. O să fie două şi în România, de 125.000, la Iaşi şi în Bucureşti. Iau totul treptat, pas cu pas.
GdS: Ai vreo jucătoare preferată din România?
O.G.: Îmi plac Simona Halep şi Sorana Cîrstea, iar la dublu de Monica Niculescu. Sincer, de la toate ai ce învăţa, pentru că au stiluri diferite. Îmi place că au muncit toate ca să ajungă la un asemenea nivel şi le apreciez.
Citeşte şi: Româncele și-au aflat traseul de la RG. Tragere la sorți bună, să înceapă aventura!
