6.7 C
Craiova
sâmbătă, 21 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalKylian Mbappe nu-şi va mai prelungi contractul cu PSG

Kylian Mbappe nu-şi va mai prelungi contractul cu PSG

Kylian Mbappe a trimis luni o scrisoare șefilor de la PSG prin care îi anunța că nu va activa opțiunea de prelungire a contractului său scadent în vara anului viitor.

După ce informațiile au ajuns în media, atacantul francez a emis un comunicat către AFP, în care explică decizia și anunță că niciodată nu a discutat despre prelungirea contractului cu actualul său club.

„Clubul a fost informat pe 15 iulie 2022 de decizia de a nu activa o opțiune de prelungire a contractului, care se încheie după sezonul viitor, pentru încă un an, iar singurul scop al scrisorii a fost confirmarea a ceea ce se afirmase anterior”, se arată în comunicat, citat de News.ro.

Transferat de la AS Monaco în 2017 în schimbul a 180 de milioane de euro, atacantul a fost foarte aproape să ajungă la Real Madrid în vara anului trecut. A fost convins în cele din urmă cu un salariu atrăgător să rămână la PSG (72 de milioane de euro brut pe stagiune).

În vârstă de 24 de ani, Mbappe (1,78 metri) este cotat în acest moment la €180 de milioane, conform Transfermarkt.

Citeşte şi: Olandezul Makkelie va oficia duelul Kosovo – România, de la Prishtina

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS