-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportScrimă / România atacă Europenele de la Plovdiv cu 20 de scrimeri

Scrimă / România atacă Europenele de la Plovdiv cu 20 de scrimeri

România va deplasa o delegaţie de 20 scrimeri la Campionatele Europene individuale de seniori de la Plovdiv (16-18 iunie), o competiţie intermediară înaintea Jocurilor Europene din Polonia, dar care va oferi puncte de calificare la Jocurile Olimpice de la Paris. Competiţia a fost introdusă recent la cererea Federaţiei Internaţionale de Scrimă.

La Jocurile Europene (21 iunie – 2 iulie) se acordă puncte pentru calificarea la JO 2024 doar în concursul pe echipe, iar la individual se vor acorda puncte cu prilejul acestor Campionate Europene de la Plovdiv (16-18 iunie).

După participarea la Campionatele Europene individuale de la Plovdiv, scrimerii revin în ţară pe 19 iunie, iar pe 22 fac deplasarea în Polonia la Jocurile Europene, unde vor concura atât la echipe cât şi la individual între 25 şi 29 iunie. După nicio lună, scrimerii români vor lua parte la Mondialele de la Milano (22-30 iulie), competiţie crucială pentru calificarea la Paris.

Marius Florea: „Sperăm să fim cât mai sus în concursul pe echipe“

Preşedintele Federaţiei Române de Scrimă, Marius Florea, a declarat că aşteaptă clasări cât mai sus în concursul pe echipe la Jocurile Europene de la Cracovia (21 iunie – 2 iulie), pentru a aduce cât mai multe puncte în clasamentele de calificare la JO 2024.

„Noi sperăm să fim cât mai sus în concursul pe echipe. Aici ne interesează, pentru că Jocurile Europene punctează pentru calificarea la Jocurile Olimpice. Să fim cât mai sus la echipe, acolo este foarte important. Aşteptăm un rezultat bun la sabie băieţi, la spadă fete, chiar la floretă fete. Adică o clasare între primii patru. Individualul punctează la Plovdiv pentru Olimpiadă şi nu individualul de la Jocurile Europene. Ne trebuie apoi şi un rezultat bun la Mondialele din iulie. Sportivii vor face tot ce depinde de ei ca să facă un rezultat bun. Este important să calificăm în primul rând o echipă la Jocurile Europene, pentru că vom avea trei sportivi care vor participa şi la individual şi cresc şansele la o medalie olimpică.

Programul a devenit aglomerat prin introducerea acestei competiţii zonale pentru scrimă la Plovdiv, pentru că nu mai exista altă perioadă în calendar. Avem competiţie în acest weekend, va fi alta în weekend-ul viitor şi pe urmă Campionatul Mondial, una după alta. Dar ceva trebuie să se întâmple, pentru că e un calendar infernal, pentru sportivi, antrenori, pentru toată lumea“, a spus preşedintele FRScrimă, pentru Agerpres.

Lot România:

Sabie: Iulian Teodosiu, George Dragomir, Răzvan Ursachi, Matei Cîdu, antrenor Rareş Dumitrescu;
Spadă feminin: Alexandra Predescu, Bianca Benea, Greta Vereş, Mihaela Leonte, antrenor Nicolae Mihăilescu;
Floretă feminin: Mălina Călugăreanu, Anca Săveanu, Emilia Corbu, Andreea Dincă, antrenor Virgil Sălişcan;
Sabie feminin: Sabina Martiş, Ilinca Pantiş, Maria Matei, Tania Luţea, antrenor Tiberiu Dolniceanu;
Floretă masculin: Silviu Roşu, antrenor Marius Gheorghe;
Spadă masculin: Alex Oroian, Adrian Dabija, Mihail Oprea, antrenor Radu Podeanu.

Citeşte şi: Judo / A venit aurul! Zaharia şi Cheru, cele mai bune în proba de Ju No Kata, la Europene

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS