Pentru al treilea an consecutiv, băieții din localitatea Giurgița, legitimați la clubul CS Hoina Craiova, au câștigat cele mai importante 2 titluri naţionale de juniori la oină. S-au obţinut medalii de aur la U18 şi U16, pe iarbă, în perioada 29-30 iunie la Constanța, dar şi două medalii de bronz la turneele desfășurate pe Plaja Belona din Eforie Nord, în perioada 1-2 iulie.
Rezultatele de anul acesta se adaugă celor obținute în anii precedenți, când CS Hoina Craiova a punctat, rând pe rând, toate titlurile naționale de juniori (la fiecare categorie de vârstă: JIV, JIII, JII, JI, precum și pe toate suprafețele de joc: iarbă, plajă, sală, majoritatea din ele de mai multe ori). Aceste rezultate impresionante fac din această generație de juniori din Giurgița una dintre cele mai valoroase din istoria oinei.
Echipă frumoasă, băieţi talentaţi
Un alt fapt demn de menționat este că, desi încă juniori, şase dintre băieți au debutat deja pentru două dintre cele mai valoroase echipe de seniori din țară: Daniel Văduva, Bogdan Radu, Bogdan Zamăneagră și Robert Bogheanu – ACS Frontiera Tomis Constanța, iar Ionuț Mîrșeanu și Răzvan Văduva– CS Straja București). Alături de cei menționați, au mai contribuit la rezultatele obținute următorii: Cristi Ciuciună, Vlad Văduva, Alex Pădeanu, Daniel Bogheanu, Robert Ristoiu, Răzvan Iovan, Nelu Radu, Ionuț Baiaram, Andrei Mîrșanu, Luca Zamăneagră, Mădălin Durac, Mădălin Căldăraru, Armani Baiaram-Durac, Eduard Marcu, Ionuț Iovan şi Yanis Mîrşanu. Antrenorul sportivilor este Cosmin Drăghici, în timp ce colaboratorul este Marin Neguţ-Dumitru.
„Toate aceste rezultate deosebite nu ar fi fost posibile fără sprijinul financiar al Primăriei Comunei Giurgiţa (primar Bonea Viky), pentru care le mulţumim din suflet. Sperăm ca pe viitor să aducem alături de acești copii talentați și alți oameni dispuși să ajute financiar evoluția lor. Oina este sportul nostru national, cu o istorie deosebită, presărată de personalități remarcabile (Mihail Sadoveanu, Ion Creangă, Ionel Teodoreanu, Barbu Ștefănescu Delavrancea, Marin Preda, Fănuș Neagu etc.), dar, mai presus de acest fapt, este un joc spectaculos, dinamic, care suntem convinși că va atrage atenția publicului larg de îndată ce se va bucura de mediatizarea pe care o merită“, a spus Cosmin Drăghici, antrenorul sportivilor.
Citeşte şi: F1 / Max Verstappen nu mai ştie să piardă! Duminică a obţinut titlul de la Silverstone