0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisAlcaraz, Zverev şi Medvedev sunt în sferturi la US Open! Sabalenka a făcut instrucţie

Alcaraz, Zverev şi Medvedev sunt în sferturi la US Open! Sabalenka a făcut instrucţie

Carlos Alcaraz, deţinătorul trofeului, Alexander Zverev şi Daniil Medvedev sunt trei dintre numele mari ale tenisului mondial care au acces luni în sferturile de finală de la US Open. Pe lângă aceştia, Rublev a ajuns şi el în primii 8 după victoria în faţa lui Draper. Pe tabloul feminin, Sabalenka a făcut instrucţie cu Kasatkina, în timp ce Jabeur nu a mişcat în faţa chinezoaicei Zheng Qinwen.

Favoriţii se întâlnesc în sferturi

Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz s-a calificat în sferturi graţie victoriei fără probleme în trei seturi, scor 6-3, 6-3, 6-4, în faţa italianului Matteo Arnaldi. Alcaraz, numărul unu mondial, a devenit cu această ocazie al doilea jucător din Era Open (începând din 1968), care atinge sferturile de finală la trei competiţii de Grand Slam înainte de împlinirea vârstei de 21 de ani, după americanul Andre Agassi.

Spaniolul îl va avea ca adversar în turul următor pe Alexander Zverev, cel care a trecut în cinci seturi de Jannik Sinner, scor 6-4, 3-6, 6-2, 4-6, 6-3.

Rusul Daniil Medevedev, locul 3 ATP şi campion la US Open în 2021, a acces la rândul său în sferturile de finală, după o victorie în patru seturi, 2-6, 6-4, 6-1, 6-2, de australianul Alex De Minaur. Medvedev se va lupta pentru un loc în semifinale cu compatriotul său Andrei Rublev (nr.8), care a trecut cu 6-3, 3-6, 6-3, 6-4 de britanicul Jack Draper.

Celelalte două sferturi de finală sunt Frances Tiafoe (10) vs Ben Shelton, respectiv Taylor Fritz (9) vs Novak Djokovic (2).

Sabalenka bate tot

Pe tabloul fetelor, Aryna Sabalenka și-a respectat statutul de mare favorită și s-a calificat la pas în sferturi. Bielorusa a învins-o clar pe Daria Kasatkina (a 14-a jucătoare a lumii), scor 6-1, 6-3, după doar o oră și un sfert de joc.

Aryna Sabalenka se va duela pentru un loc în semifinale cu Qinwen Zheng (23 WTA), după ce chinezoaica a furnizat o surpriză, trecând de Ons Jabeur (favorită 5) cu scorul de 6-2, 6-4.

În celelalte două meciuri de luni, campioana Wimbledon 2023, Markéta Vondrousova (Cehia/N.9), a trecut în optimi de Peyton Stearns (SUA) cu 6-7 (3/7), 6-3, 6-2. Aceasta va juca în turul următor cu Madison Keys (SUA/N.17), cea care a produs o altă surpriză după 6-1, 6-3 cu Jessica Pegula (SUA/N.3).

Celelalte două sferturi de finală sunt Jelena Ostapenko (20) – Coco Gauff (6), respectiv Sorana Cîrstea (30) – Karolina Muchova (10).

Citeşte şi: Sorana a pus mâna pe un premiu fantastic odată cu prezenţa în sferturile US Open

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS