0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisCarlos Alcaraz e în semifinale şi la US Open! Sabalenka, tot mai aproape de trofeu

Carlos Alcaraz e în semifinale şi la US Open! Sabalenka, tot mai aproape de trofeu

Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz, numărul unu mondial şi deţinătorul titlului la US Open, s-a calificat în semifinalele ultimului turneu de Mare Slam din 2023, după ce l-a învins în trei seturi, scor 6-3, 6-2, 6-4, pe germanul Alexander Zverev, campionul olimpic en titre.

Alcaraz îl va avea ca adversar în penultimul act al competiţiei pe rusul Daniil Medvedev, laureat la US Open în 2021, care a dispus la rândul său, cu 6-4, 6-3, 6-4, de compatriotul său Andrei Rublev.

În acest sezon, jucătorul iberic a ratat Openul Australiei din cauza unei accidentări, iar apoi s-a înclinat în faţa lui Novak Djokovic în semifinale la Roland Garros. Alcaraz s-a revanşat însă la Wimbledon, unde l-a învins pe sârb în finală, cucerind al doilea său trofeu major.

În cealaltă semifinală de la US Open se vor înfrunta sârbul Novak Djokovic şi americanul Ben Shelton, care şi-au asigurat calificarea în această fază încă de marţi. Sârbul speră să cucerească anul aceasta la Flushing Meadows al 24-lea său titlu de Mare Slem şi să egaleze astfel recordul australiencei Margaret Court.

Patru jucătoare în formă, o finală greu de anticipat

La feminin, Arina Sabalenka, viitorul lider al clasamentului WTA, s-a calificat în semifinale la US Open după ce a învins-o în două seturi, scor 6-1, 6-4, pe chinezoaica Qinwen Zheng. Sabalenka este prima jucătoare care reuşeşte să acceadă în ultimul careu la toate cele patru turnee majore pe parcursul unui an, după americanca Serena Williams în 2016. Ea va urca pe prima poziţie a ierarhiei mondiale începând de luni, când o va detrona pe poloneza Iga Swiatek.

Arina Sabalenka se va lupta pentru un loc în finala de la Flushing Meadows cu americanca Madison Keys, care a dispus la rândul ei, cu 6-1, 6-4, de cehoaica Marketa Vondrousova, campioana en titre de la Wimbledon.

Keys (28 ani, locul 17 WTA), finalistă la US Open în 2017, atinge penultimul act la un turneu major pentru a şasea oară în cariera sa.

Cealaltă semifinală le va aduce faţă în faţă pe Coco Gauff (SUA) şi Karolina Muchova (Cehia), cea care a eliminat-o marţi în sferturi pe românca Sorana Cîrstea.

Citeşte şi: Irina Bara şi Cristina Dinu merg la „braţ“ în optimile turneului de la Viena

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS